Rapid traversează un final de sezon complicat în care este pe punctul de a rata obiectivul de a se califica într-o cupă europeană. În plus, Costel Gâlcă l-a pierdut și pe Talisson, accidentat la întâlnirea cu CFR Cluj.
În finalul primei reprize a duelului din etapa a 7-a a play-off-ului SuperLigii, atacantul brazilian s-a accidentat destul de grav la genunchiul stâng și a fost imediat înlocuit cu Olimpiu Moruțan.
La trei zile distanță, Talisson a fost supus mai multor investigații în urma cărora s-a descoperit o leziune la genunchi și urmează să fie operat. Giuleștenii nu au oferit mai multe detalii despre natura accidentării, dar au precizat că acesta nu va mai putea juca în actualul sezon.
”Accidentat în meciul cu CFR Cluj, Talisson a efectuat o serie de investigații în urma cărora s-a constatat că a suferit o leziune la genunchi. Din păcate, brazilianul, care urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale, nu va mai fi disponibil în acest sezon. Multă sănătate și recuperare rapidă, Tali!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării ”alb-vișinii”.
A doua zi după înfrângerea Rapidului din meciul cu CFR Cluj, Robert Niță a povestit la FANATIK SUPERLIGA că lui Talisson i-a fost pusă imediat o orteză la piciorul stâng și a precizat că sunt șanse mari să fie vorba de o leziune a meniscului și, probabil, chiar și ligamentele colaterale.
”Talisson are o orteză pe piciorul stâng. Nu e de glumă pentru că poate să fie o accidentare gravă. E o accidentare la nivelul genunchiului, era foarte umflat aseară, îl durea foarte rău. Din cauza lichidului care se adunase acolo staff-ul medical nu a reușit să-l examineze, dar oricum nu poți să ai un diagnostic cert atât de repede.
Cel mai ușor ar fi o entorsă de genunchi, dar felul cum s-a întâmplat accidentarea și cum a reacționat organismul duce spre o leziune a meniscului și, Doamne ferește, să nu fie și ligamentele colaterale afectate. Fără discuție este sezon închis pentru el”, a declarat Niță.
Adus liber de contract la Rapid la începutul acestui an ca o variantă de rezervă pentru linia de atac, Talisson, care se află la prima experiență în afara Braziliei, nu a rupt gura târgului și rareori a fost folosit titular de Costel Gâlcă.
El a jucat 11 meciuri în SuperLiga și unul în Cupa României, dar nu a reușit să marcheze sau să dea vreo pasă decisivă. Din cele 12 partide în tricoul giuleștenilor, doar în trei a fost titular și într-un singură a rămas pe teren până la final.