Sport

Naţionala României se vede din nou la TV! Președintele Nicușor Dan a promulgat legea adoptată de Parlament. Update

Legea privind difuzarea la TV a meciurilor naționalelor de handbal ale României a fost promulgată de președintele Nicușor Dan, după ce proiectul de lege inițiat de Ciprian Paraschiv a fost adoptat în Camera Deputaților
04.07.2026 | 13:57
Nationala Romaniei se vede din nou la TV Presedintele Nicusor Dan a promulgat legea adoptata de Parlament Update
Camera Deputaților a aprobat proiectul ca naționala României să se vadă din nou la TV Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Meciurile echipei naționale de handbal vor putea fi urmărite din nou la tv, ci nu pe platformele de streaming. Legea audiovizualului a fost adoptată în Camera Deputaților.

UPDATE: Legea privind difuzarea la TV meciurilor naționalelor de handbal ale României a fost promulgată de Nicușor Dan

Legea privind difuzarea la televizor a meciurilor naționalelor de handbal a fost promulgată în Parlament de președintele Nicușor Dan. Inițiativa a venit după ce PRO TV a cumpărat drepturile de difuzare pentru toate turneele finale mondiale și europene de handbal, feminin și masculin, din perioada 2026-2031.

ADVERTISEMENT

Deținătorii de drepturi au hotărât ca meciurile să se vadă exclusiv online, contracost, pe platforma VOYO, ceea ce l-a determinat pe Ciprian Paraschiv să inițieze acest cadru legislativ, ajuns acum la promulgare. „Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 (PL-x 321/2026)”, se arată în lista legilor promulgate de președinte, potrivit presidency.ro.

Prima competiție care va putea fi urmărită gratuit la televizor este EHF Euro 2026, care se va disputa între 3 și 20 decembrie 2026. România va găzdui două grupe preliminare și o grupă principală, la Oradea și Cluj-Napoca.

ADVERTISEMENT

Naționala de handbal a României nu va mai fi transmisă pe alte platforme contra cost

Camera Deputaților a aprobat astăzi modificarea Legii audiovizualului, modificare prin care toate meciurile echipelor de handbal ale României (seniori și senioare) de la turneele finale ale Campionatelor Europene și Campionatelor Mondiale vor putea fi urmărite fără taxe suplimentare. Decizia a fost luată ca urmare a controverselor apărute în luna ianuarie a acestui an, când partidele tricolorilor de la Campionatul European au fost transmise de platforma Voyo.

ADVERTISEMENT

Pentru a viziona programele oferite de Voyo, trebuie achitată o taxă suplimentară față de abonamentul pentru canalele TV. Inițiatorul modificării legii este un deputat AUR, fostul fotbalist Ciprian Paraschiv. Fost căpitan de echipă la Politehnica Iași, Paraschiv a fost unul dintre oamenii de încredere ai lui Răzvan Burleanu în conducerea Federației Române de Fotbal. După plecarea de la FRF, fostul fundaș a fost președinte la Politehnica Iași, iar apoi a intrat în politică.

ADVERTISEMENT

Ciprian Paraschiv: „Echipele naționale nu trebuie să devină obiect de negoț”

De la tribuna Camerei Deputaților, Ciprian Paraschiv, care este profesor de educație fizică și sport la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, a explicat azi de unde a plecat inițiativa: „Echipele naționale nu trebuie să devină obiect de negoț. Acest proiect vine în urma inițiativei comunității handbal feminin, care a trimis un mail în luna ianuarie”.

Paraschiv a completat: „De fapt, a fost un strigăt de disperare, pentru că pentru prima dată în România, Campionatul European de handbal masculin a putut fi urmărit doar în sistem pay per view. Nicio țară europeană nu a transmis meciurile în sistem pay per view. Românii o duc foarte greu, haideți să nu le luăm și această plăcere nevinovată de a urmări meciurile naționalei, mai ales în aceste vremuri în care ducem lipsă de modele”.

ADVERTISEMENT

Ce competiții sportive mai sunt la liber în România

Inițiativa a trecut cu o mare majoritate de voturi, 290 dintre cei 293 de deputați prezenți votând „pentru”. Un deputat s-a abținut, altul nu a votat, iar unul a fost împotrivă. Anterior, Senatul respinsese inițiativa, însă aceasta va fi adoptată deoarece Camera Deputaților este for decizional pe această temă.

În România e obligatoriu ca și alte evenimente sportive de importanță maximă să fie transmise fără taxe suplimentare. Acestea sunt: Jocurile Olimpice de vară, Jocurile Olimpice de iarnă, turneele finale ale Campionatelor Europene și Campionatelor Mondiale de fotbal, precum și meciurile din preliminariile CE și CM de fotbal ale tricolorilor.

"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie