Dinamo a remizat cu Poli Iași, scor 2-2, în ultimul meci al etapei a 5-a din SuperLiga. Deși au obținut un singur punct din deplasarea din Copou, jocul „câinilor” este mult peste nivelul arătat în ultimele sezoane. Dinamo a emis un comunicat de presă prin care a dat detalii despre Dennis Politic și Hakim Abdallah.
Dinamo a ajuns la 5 meciuri consecutive fără înfrângere în SuperLiga, după 2-2 cu Poli Iași. Formația antrenată de Zeljko Kopic a primit două lovituri pe parcursul meciului din Copou. Hakim Abdallah și Dennis Politic, titulari incontestabili în ofensivă, au părăsit terenul accidentați.
În cursul zilei de miercuri, 14 august, cu 4 zile înaintea derby-ului cu Rapid, Dinamo a oferit noi detalii despre starea celor doi fotbaliști. Accidentat la gleznă, Hakim Abdallah a început deja recuperarea.
De cealaltă parte, Dennis Politic, care a acuzat dureri la coapsă, va începe recuperarea în cursul zilei de joi, 15 august, la fel ca Petru Neagu. “Nevoiți să părăsească terenul înainte de fluierul final în meciul cu Poli Iași, dinamoviștii Hakim Abdallah, Dennis Politic și Petru Neagu au efectuat o serie de investigații medicale în aceste zile.
Medicul clubului, Haj-Kanameh Talal, anunță că Hakim a început deja recuperarea și sunt premise pozitive cu privire la revenirea sa rapidă. Petru și Dennis vor începe mâine recuperarea cu partenerul nostru, @centrokinetic, pentru a se întoarce cât mai curând pe iarbă”, a anunțat Dinamo pe căile oficiale de comunicare.
Dinamo ocupă locul 4 în clasament, cu 8 puncte după 5 etape. Andrei Nicolescu, administratorul special din Ștefan cel Mare, este încântat de prestația echipei lui Zeljko Kopic, în ciuda rezultatului. Oficialul de la Dinamo a anunțat că Hakim Abdallah este în pole-position de a fi recuperat pentru derby-ul cu Rapid.
De cealaltă parte, Dennis Politic a refuzat să meargă la Marijana Kovacevic în Serbia, ci a ales să facă investigații în România. Georgi Milanov, răcit, a revenit deja la antrenamentele alb-roșiilor. „Pentru noi e mai importantă evoluția decât rezultatul.
Mă bucură că și fără doi jucători importanți, echipa a avut o evoluție bună, mai ales în repriza a doua. Am dominat jocul. Am avut posesie minim 60%. Lucrurile au arătat îmbucurător.
Din păcate avem 3 accidentați. A mers pe avion în papuci, dar are doar o contuzie (n.r. Abdallah). Oricare dintre acești jucători sunt foarte importanți. Politic, în schimb, nu a avut o experiență foarte bună la Marijana, când a fost în februarie, așa că am preferat să facă toate analizele aici înainte să luăm o decizie.
Milanov a intrat în programul echipei de marți dimineața. Mai e și Petru Neagu accidentat. Nu știm exact care e situația lui Hakim Abdallah, sperăm să-l recuperăm”, a spus Andrei Nicolescu, la TV Digi Sport.
În toamna anului trecut, fanii lui Dinamo au plecat de pe Stadionul din Giulești la doar câteva minute înainte de fluierul de start. Sectorul dedicat suporterilor dinamoviști a fost golit complet, în semn de protest, pentru că aceștia nu au fost lăsați să afișeze coregrafia pregătită.
„Din câte înțeleg, protocolul e foarte strict din partea celor de la Rapid. Ne vor da fix 5% cât prevede regulamentul. Ei sunt într-o zonă în care încearcă să fie foarte în regulă cu prevederile Legii 4 și să interacționeze doar din această perspectivă cu Jandarmeria.
Astfel, orice altă înțelegere între galerii nu va fi posibilă”, a mai spus Andrei Nicolescu. Rapid – Dinamo are loc duminică, 18 august, ora 21:30, în etapa a 6-a din SuperLiga.
Dinamo mai vrea să oficializeze două transferuri până la închiderea perioadei de mercato. Zeljko Kopic vorbește despre aducerea unui fundaș central, dar și a unui mijlocaș. Andrei Nicolescu susține că se află în discuții avansate pentru aducerea unui fotbalist în zona mediană.
„Suntem în discuții avansate pentru unul dintre ei, care cumva ne-ar ajuta. În perspectiva fundașului central avem două piste pe care le explorăm așa, nefiind o zonă foarte acută în acest moment.
Zona mijlocașului central e puțin acută pentru că Andrei Mărginean mai are nevoie de 3 săptămâni și mai ales cu accidentarea unora dintre cei de la mijloc”, au fost cuvintele lui Andrei Nicolescu.