Veşti bune pentru Gigi! Andrei Miron ar accepta o ofertă de la FCSB: “Clar m-aş duce acolo dacă ar fi o ofertă bună pentru mine”

Razvan Nicolae   
în FCSB
19/12/2019, 23:16
Veşti bune pentru Gigi! Andrei Miron ar accepta o ofertă de la FCSB: “Clar m-aş duce acolo dacă ar fi o ofertă bună pentru mine”
Veşti bune pentru Gigi! Andrei Miron ar accepta o ofertă de la FCSB

Andrei Miron este unul dintre fotbaliştii pe care Gigi Becali îi vrea, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate. La finalul meciului FC Botoşani – Dinamo 1-0, fundaşul central de 25 de ani a anunţat că-şi doreşte să plece de la formaţia antrenată de Marius Croitoru şi a susţinut că nu ar refuza o ofertă de la FCSB.



Andrei Miron vrea să meargă la FCSB

După victoria obţinută cu Dinamo, Andrei Miron a declarat că este pregătit de o nouă provocare în momentul în care a fost întrebat dacă vrea să plece de la FC Botoşani. Fundaşul moldovenilor a spus că nu ar declina o ofertă venită de la Gigi Becali.

“În primul rând, cred că m-aş duce la o echipă unde aş avea mai multe şanse să joc. Sunt un jucător care, dacă nu joc, nu prea mă simt bine. Atunci o să aleg echipa unde am oportunitatea să joc.

Mă duc unde mai bine pentru mine. Nu aş spune nu unei oferte de la FCSB. Clar m-aş duce acolo dacă ar fi o ofertă bună pentru mine”, a declarat Andrei Miron la finalul meciului FC Botoşani – Dinamo 1-0.

FC Botoşani i-a fixat preţul lui Andrei Miron

FANATIK a dezvăluit recent că FC Botoşani i-a fixat preţul lui Andrei Miron, fotbalist care se află pe lista lui Gigi Becali. Oficialii formaţiei antrenate de Marius Croitoru s-ar despărţi de fundaşul de 25 de ani doar în schimbul sumei de 500.000 de euro.

FCSB nu este singura echipă interesată de Andrei Miron. FANATIK a anunţat în excluisvitate că fotbalistul lui FC Botoşani s-ar afla pe lista Universităţii Craiova, dar şi pe cea a ruşilor de la Ural Ekaterinburg.

“Au înțeles că nu trebuie să joci la Steaua sau la CFR ca să fii jucător mare. Bineînțeles, am fi ipocriți să spunem că Steaua nu ar fi un pas important pentru ei. George Miron e un jucător mare, ar face față acolo” – Marius Croitoru după FC Botoşani – Dinamo 1-0

Valeriu Iftime nu-şi mai doreşte ca Andrei Miron să plece

Valeriu Iftime a vorbit la finalul meciului FC Botoşani – Dinamo 1-0 despre plecarea lui Andrei Miron. Patronul moldovenilor a susţinut că fotbalistul are oferte, dar că speră ca acesta să rămână la echipă, în tentativa de calificare în play-off a echipei antrenate de Marius Croitoru.

“Nimeni nu pleacă de la echipă. Poate doar Miron să plece, dacă oferta este bună. El are o ofertă, sper ca lui să-i convingă. Nu i-aş da drumul, avem nevoie de el. Ar fi păcat, mai ales că vrem să jucăm în play-off”, a declarat Valeriu Iftime la emisiunea DigiSport Special.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles