Sport

Vești bune pentru Ianis Hagi din Scoția, după Cipru – România 0-3: „Șansele au crescut!”

Ianis Hagi a fost convocat de Mircea Lucescu pentru acțiunea echipei naționale a României din această lună. Scoțienii au reacționat imediat după prestația sa în meciul cu Cipru
14.10.2024 | 11:30
Vesti bune pentru Ianis Hagi din Scotia dupa Cipru  Romania 03 Sansele au crescut
Ce au scris scoțienii despre Ianis Hagi după meciul României cu Cipru. Sursa Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Naționala României a jucat sâmbătă seară în deplasare cu Cipru, meci în care s-a impus cu scorul de 3-0. Ianis Hagi a jucat timp de 18 minute, însă au fost suficiente pentru ca scoțienii să reacționeze.

Reacția scoțienilor după prestația lui Ianis Hagi în meciul cu Cipru

Deși nu a mai bifat minute pentru prima echipă a celor de la Rangers, selecționerul Mircea Lucescu a continuat să îl convoace pe Ianis Hagi la echipa națională. În meciul cu Cipru, mijlocașul a fost trimis pe teren în minutul 72.

ADVERTISEMENT

Scoțienii au fost cu ochii pe fotbalistul care a revenit în cele din urmă la prima echipă, sub comanda lui Philippe Clement. Jurnaliștii au scris imediat despre „Prinț”.

„Evoluţia lui cu siguranţă că i-a crescut şansele de a prinde un loc de titular”

„Chiar dacă a fost pe teren doar 18 minute, s-a putut vedea impactul său asupra jocului şi evoluţia lui cu siguranţă că i-a crescut şansele de a prinde un loc de titular la Rangers, sub comanda lui Clement.

ADVERTISEMENT

Tom Lawrence şi Nedim Bajrami au fost cei care au ocupat rolul lui Ianis, dar s-ar putea să fie înlocuiţi de internaţionalul român în cazul în care forma acestuia va continua să crească”, au notat jurnaliștii de la ibroxnews.com.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi, analizat după Cipru – România 0-3. „Ce poți face în 14 minute?”

Ianis Hagi a prins câteva minute bune la echipa națională, mai ales de la venirea lui Mircea Lucescu. „Il Luce” l-a trimis pe teren pe mijlocaș în fiecare meci din actuala campanie din Nations League.

Prestația lui Ianis Hagi din meciul cu Cipru a fost comentată și de oficialii FRF. Mai exact, Mihai Stoichiță a reacționat în direct la FANATIK SUPERLIGA despre „Prinț”:

ADVERTISEMENT

A fost extrem de util în joc, a avut mingi, a încercat să țină jocul, a încercat să fie agresiv, a fost foarte inteligent! Când a putut, a jucat pase, nu a luat mingea după el pentru a acțiune individuală.

Ce puteai să faci? Cât a jucat? Vreo 14 minute. A fost util într-un meci în care rezultatul era deja decis, în care îți conservai puterile pentru Lituania”, a spus directorul tehnic al FRF la FANATIK SUPERLIGA.

Tags: