News

Veşti bune pentru mamele din România! Cât va fi indemnizaţia de creştere copil, în 2019

03.04.2019 | 15:51
Vesti bune pentru mamele din Romania Cat va fi indemnizatia de crestere copil in 2019

Vești bune pentru mamele care rămân însărcinate cu cel de-al doilea copil! Acestea nu vor mai primi o indemnizație mai mică pentru cel de-al doilea copil, față de indemnizația primită pentru primul bebeluș născut. Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege în acest sens. Proiectul aparţine UDMR şi a fost susţinut de toţi parlamentarii, iar Camera Deputaților a fost forul decizional.

Indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil nu poate fi mai mică decât prima

Deputatul UDMR Andrea Csep a explicat în plenul Camerei Deputaţilor că modificarea legislativă stipulează ca suma primită de părintele care intră în concediu de maternitate a doua oară şi în mai puţin de 12 luni de la terminarea primului concediu să nu fie mai mică decât suma pentru primul copil.

„În ultima vreme, am purtat destule discuţii cu mamele şi mi-au zis că există o discriminare privind primul concediu de creştere a copilului, indemnizaţia primită în primul concediu de creştere a copilului versus indemnizaţia primită pentru al doilea copil.

Indemnizatie de crestere a copilului
Camera Deputatilor, for decizional pentru indemnizatia de crestere a copilului

Proiectul de lege, inițiat de un deputat UDMR

Pentru părintele care se reîntoarce în câmpul muncii după cei doi ani de creştere a copilului şi rămâne iarăşi gravidă şi trebuie să nască în mai puţin de un an de zile, indemnizaţia de creştere a copilului este calculată din cei 85% care s-au primit şi pentru primul copil, plus suma respectivă timp în care a lucrat.

Modificarea legislativă elimină acest demers discriminatoriu şi priveşte ca suma primită de părintele care pleacă în mai puţin de 12 luni de la terminarea primului concediu de creştere a copilului să nu fie mai mică decât suma primită pentru primul copil”, a precizat Andrea Csep, iniţiator al proiectului de lege.

Mamele care rămâneau însărcinate a doua oară, aflate deja în concediul de creștere a primul copil, primeau o sumă mai mică drept indemnizație.

Proiectul de lege modifică Ordonanţa de Urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.