După marea recalculare aplicabilă de la 1 septembrie, milioanele de pensionari din România primesc noi vești bune de la autorități: se anunță noi majorări de pensii. Data de la care intră în vigoare măsura.
Conform noii Legi a pensiilor care a fost adoptată la finalul anului 2023, dar care se aplică în prezent, majoritatea pensionarilor din România au veniturile majorate de la 1 septembrie 2024.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dat asigurări că peste 82% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării. Prin urmare, de la valoarea de 2.250 lei, în iulie, pensia media va crește cu aproximativ 600 de lei.
Veștile bune pentru milioanele de pensionari din România nu se opresc aici. Prezent în acest weekend la o televiziune de știri, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a anunțat noi majorări de venituri pentru seniorii României.
Această nouă creștere de pensii va avea loc din 1 ianuarie 2025. În prima zi a anului viitor, pensiile din România cresc după o formulă clară de calcul, spune oficialul CNPP.
”Toate majorările de pensii se vor face din 1 ianuarie pe baza unor indicatori clari, cu rata inflației, la care se adaugă și 50% din salariul mediu. Cea mai mare problemă pe care noi o aveam în sistemul public, că erau pensii în plată când legea prevedea stagii de cotizare diferite. La contributivitate egală vrem să avem pensii egale în plată.
Este cea mai amplă reformă pe care statul român a făcut-o în ultimii 50 de ani. Lucrăm de trei ani de zile pentru recalculare. Am fost capacitați la maxim”, a spus Baciu la postul România TV.
În ultimele zile, în spațiul public au apărut temeri privind posibilitatea ca unele pensii să fie înghețate. Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a dat asigurări că nicio pensie din România nu va fi ”înghețată”. El a explicat că există un mecanism prevăzut în noua lege a pensiilor ce prevede indexarea cu rata inflației.
”Nu va fi nicio pensie înghețată 5, 6, 7 ani. Există un mecanism foarte clar prevăzut de lege, de indexare a pensiilor cu inflația – 100% din inflație, cât și cu câștigul salariat mediu brut pe economie”, a spus Baciu, la mijlocul lunii.