News

Vești bune pentru părinți! Crește stimulentul de reinserție. Anunțul Ralucăi Turcan

11.03.2021 | 15:26
Vesti bune pentru parinti Creste stimulentul de reinsertie Anuntul Ralucai Turcan
ADVERTISEMENT

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat punerea în dezbatere publică a proiectului legislativ ce prevede majorarea stimulentului de reinserție de la 600 la 1.500 de lei lunar pentru părintele care decide să se întoarcă la muncă din concediul de creștere a copilului mai devreme de șase luni.

Până acum, foarte puțini părinți au optat să revină la muncă mai repede. Noi mizăm ca prin această măsură, cel puțin un sfert dintre părinți să revină mai repede la muncă”, a explicat oficialul.

ADVERTISEMENT

Stimulentul de reinserție este acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului. Dacă doresc să facă acest lucru, trebuie să anunțe, însă, angajatorii cu o lună înainte.

Crește stimulentul de reinserție. Raluca Turcan a făcut anunțul

Vom pune în transparență decizională un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modificăm cadrul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor, în sensul în care creştem stimulul de reinserţie pentru că părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului.

ADVERTISEMENT

Este o măsură care crește veniturile părinților, scade riscurile deprofesionalizării, asigură o forță de muncă necesară angajatorilor care erau în situația de a fi privați de sprijinul unui angajat care opta să stea doi sau trei ani în concediu pentru copilul cu dizabilități.

De asemenea, este o măsură care aduce un plus financiar substanțial la bugetul statului. Stimulentul de reinserţie va ajunge la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei, cât este în momentul de față.

ADVERTISEMENT

Așadar, este o sumă consistentă prin care părintele care optează  să se întoarcă la muncă poate să apeleze la servicii specializate pentru supravegherea și îngrijirea copilului”, a declarat Raluca Turcan.

Se schimbă vârsta de pensionare

Părinții nu sunt singurii care primesc vești bune din partea ministrului Muncii. În scurt timp va fi lansat în dezbatere publică proiectul legislativ ce permite angajaților să opteze pentru continuarea activității până la 70 de ani, chiar dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare.

ADVERTISEMENT

E o acțiune a angajatului de a munci în continuare. Aduce avantaje, pe lângă faptul că persoana rămâne activă, și posibilitatea de a-și menține nivelul salariului avut la împlinirea vârstei de pensionare.

Legal, rămâne posibilitatea oricărei persoane de a se pensiona la vârsta legală de pensionare, fără nicio îngrădire. Dacă o persoană a optat pentru continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă din motive obiective sau subiective, dorește să revină asupra deciziei și să se întoarcă la pensie, poate să facă lucrul acesta.

Persoana care continuă activitatea poate să solicite recalcularea pensiei în sistemul public, avantajul constând în majorarea punctelor lunare și anuale. Pentru sectorul public, continuarea activității se realizează în baza aceluiași contract de muncă sau raport de serviciu.

De asemenea, tot în sectorul public, pentru continuarea activității nu este necesar acordul prealabil al angajatorului, iar opțiunea continuării activității după împlinirea vârstei legale de pensioare are drept consecință susținerea plății pensiei și această măsură e una de echitate socială și juridică.

În primul rând, este o echitate în raport cu persoanele care nu și-au deschis dreptul la pensie sau față de persoanele care au avut opțiunea în baza unor legi speciale să se pensioneze la vârste multe mai reduse, spre deosebire de persoane care nu se află în sistem de legi speciale.

Este vorba, așadar, de o opțiune a angajatului. Este o opțiune pentru a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare și îi dă, pe lângă faptul că rămâne activă în câmpul muncii, posibilitatea de a avea un nivel al salariului la care se afla în momentul îndeplinirii vârstei de pensionare. Vorbim despre un drept și nu de o obligație, iar exercitarea lui rămâne la latitudinea angajatului”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

ADVERTISEMENT