Sezonul estival se apropie cu paşi repezi, așa că patronii de restaurante, hotelierii şi bezinăriile de pe litoralul românesc au intrat în febra pregătirilor pentru sosirea primului val de turiști.
Dacă te numeri printre posesorii de mașini electrice, trebuie să știi că în drumul spre mare vei găsi nenumărate staţii de alimentare. Întregul proces durează 3 ore, după care poți conduce liniștit peste 380 de kilometri.
Peste 2000 de astfel de autovehicule au fost înmatriculate până acum în România, conform datelor oficiale, iar cererea crește pe zi ce trece, având în vedere avantajele pe care le oferă șoferilor.
Turiștii care își doresc să ajungă pe litoral cu maşina electrică trebuie să știe că au fost montate staţii de încărcare pentru maşinile electrice lângă restaurante, hoteluri și în benzinării. Acestea sunt disponibile gratuit atât în Mamaia, cea mai populară dintre stațiunile de la malul Mării Negre, cât și în Portul Tomis.
Ce îi poate determina pe șoferii români să renunțe la clasicul automobil în detrimentul unei mașini electrice? „În primul rând economia, că nu mă mai duc la benzinărie din 4 în 4 zile şi nu mai trec pe acolo niciodată, curentul este mult mai ieftin decât combustibilul, motorină sau benzină”, a explicat un tânăr pentru observatornews.ro.
Pe lângă reducerea poluării, maşinile electrice vin cu o mulțime de alte avantaje. Spre exemplu, nu sunt deloc dificil de condus și oferă siguranță sporită în timpul deplasărilor.
„Îmi arată viteza citeşte semnele de circulaţie şi dacă se apropie un sens giratoriu şi îmi arată semnul de 30 la oră îmi frânează cum zice pe semn. Maşina o simţi, e la fel, numai că o simţi mai uşor de condus”, mai spun posesorii unor astfel de autovehicule.
Peste 100 de hoteluri se pregătesc să primească primii turişti în minivacanţa de Paşte şi 1 mai, cu respectarea restricţiilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, care prevăd funcţionarea la o capacitate de cazare de 70%, purtarea măștilor, servirea meselor pe terase, dezinfectarea şi igienizarea tuturor spaţiilor.
Pachetele de servicii includ cazarea, mesele complete servite sub formă de bufet suedez, cina în seara de Înviere, prânz festiv, diverse activităţi pentru copii, spectacole cu muzică live și chiar sesiuni de masaj.
Un sejur de 3 nopţi de cazare pentru două persoane, fără mic dejun, costă cel puțin 345 de lei, la un hotel de 2 stele din Mamaia. La 3 stele, în aceeaşi staţiune şi în aceleaşi condiţii, prețul ajunge la 627 de lei.
În sudul litoralului, tarifele pornesc de la 258 de lei pentru 3 nopţi de cazare în hoteluri de 2 şi 3 nopţi din Eforie Nord. Cei care optează pentru pachete complexe (toate mesele şi alte servicii) trebuie să scoată din buzunar 915 lei pentru un sejur de 3 nopţi la un hotel de 3 stele, respectiv 1.008 lei pentru patru stele.