Sport

Vești bune pentru Radu Drăgușin! Liverpool scoate 40 de milioane de euro din buzunare pentru transfer

Radu Drăgușin poate răsufla ușurat! Liverpool plătește 40 de milioane de euro pentru un nou transfer în această perioadă de mercato
13.08.2025 | 00:30
Vesti bune pentru Radu Dragusin Liverpool scoate 40 de milioane de euro din buzunare pentru transfer
Radu Drăgușin poate sta liniștit, Liverpool a câștigat lupta cu Tottenham pentru Marc Guehi, fundașul lui Crystal Palace. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Radu Drăgușin a primit o veste excepțională, cu puțin timp înainte de startul noului sezon de Premier League! Marc Guehi, fundașul central al lui Crystal Palace, dorit cu insistență de Tottenham, va ajunge în cele din urmă la Liverpool.

Radu Drăgușin poate răsufla ușurat! Liverpool a câștigat cursa pentru Marc Guehi

Radu Drăgușin are o concurență foarte aprigă în centrul apărării la Tottenham. Sezonul trecut, prin conjunctura accidentărilor stoperilor principali, van de Ven și Romero, internaționalul român a prins o serie bună de jocuri, însă în acest sezon îi va fi tot mai greu.

ADVERTISEMENT

Misiunea sa ar fi devenit și mai dificilă dacă Marc Guehi, fundaș central cotat la 45 de milioane de euro, ar fi ajuns în tabăra londoneză. Fabrizio Romano, celebrul jurnalist italian care dă ora exactă în domeniul transferurilor internaționale, a dezvăluit că apărătorul crescut de Chelsea s-a înțeles cu FC Liverpool, care deja a cheltuit o sumă uriașă pe transferuri în această vară.

După ce i-a luat lui Liverpool Supercupa Angliei, fundașul englez ar putea ajunge în tabăra „cormoranilor” pentru 40 de milioane de euro, sumă foarte mică în comparație cu „bombele” date de campioana din Premier League în această vară.

ADVERTISEMENT

„Liverpool s-a înțeles cu Marc Guehi și au început negocierile cu Crystal Palace pentru o sumă în jurul a 35 de milioane de lire sterline (40 de milioane de euro), cu tot cu bonusuri. Transferul s-ar putea concretiza în curând”, a anunțat Fabrizio Romano pe pagina sa de X.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin în Supercupa Europei

PSG o va întâlni pe Tottenham Hotspur în Supercupa Europei miercuri, 13 august, de la ora 22:00. Câștigătoarea Ligii Campionilor se va duela cu câștigătoarea UEFA Europa League pentru un prim trofeu european al noului sezon.

ADVERTISEMENT

Thomas Frank, noul antrenor al londonezilor, împreună cu stafful medical, au decis ca Radu Drăgușin să nu fie inclus în lotul pentru această întâlnire. Stoperul român a suferit la începutul anului 2025 o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, iar acum se află în ultima fază a recuperării, însă nu poate fi folosit încă. În cazul în care britanicii se vor impune, internaționalul român nu va fi recompensat cu o medalie, deoarece nu face parte din lot.