Vești bune pentru românii care adoră să descopere tot felul de locuri și destinații din afara granițelor. O companie aeriană recunoscută pentru prețurile bune a obținut în urmă cu puțin timp sloturi pe un aeroport important.
Animawings are un anunț uriaș pentru toată lumea. Potrivit unor informații din mediul virtual, compania aeriană românească a obținut sloturi pe un aeroport renumit, după ce i s-a refuzat acest lucru în urmă cu ceva vreme.
Mai exact, i s-a acordat permisiunea de către un coordonator pentru a utiliza toate infrastructurile aeroportuare necesare pentru prestarea unui serviciu aerian. Concret, în perioada următoare va putea ateriza pe aeroportul Gatwick din Marea Britanie.
În momentul de față, nu se știe de când se vor efectua zborurile către această destinație. Cel mai probabil compania aeriană românească va opera curse abia de anul viitor, urmând să facă mai multe zboruri pe săptămână.
„Animawings a obținut sloturi pentru a opera zboruri comerciale regulate la aeroportul Gatwick din Londra (Marea Britanie).
Conform datelor analizate, compania aeriană românească ar urma să opereze trei zboruri pe săptămână la aeroportul Gatwick, probabil din București, începând cu luna mai 2025.
În urmă cu câțiva ani, Animawings a solicitat sloturi de aterizare/decolare pe aeroportul Heathrow din capitala Marii Britanii, însă nu i-a fost acordat niciun slot”, este anunțul postat pe pagina de Facebook – Boarding Pass.
Animawigns este o companie aeriană românească care a fost înființată în anul 2019. Reprezentanții firmei își doresc să devină cea mai mare linie aeriană din țară, motiv pentru care operează în multe locuri.
Reușește să ajungă în numeroase destinații populare din Europa de Sud-Est, Spania și Orientul Mijlociu. Clienții sunt destul de mulțumiți de felul în care decurg lucrurile, începând de la achiziționarea biletelor până la finalul călătoriei alese.
Toți cei care urcă la bordul aeronavelor românești se bucură de standarde de siguranță. Potrivit informațiilor de pe site-ul oficial, Animawings se află sub supervizarea Autorității Aeronautice Civile Române.
Asta înseamnă că respectă cele mai înalte standarde de siguranță din lume. De asemenea, firma aplică procesul unic european de reglementare și certificare. În altă ordine de idei, Animawings transmite că mentenanța și reviziile majore sunt realizate de Lufthansa Technics.