Anul 2025 se anunță unul foarte bun pentru români dacă ne uităm la numărul de zile libere pe care aceștia le primesc conform legii. Recent, Guvernul a decis să adauge o nouă minivacanță pentru bugetari.
Aparent, se părea că în 2025 numărul zilelor libere de la stat va fi același cu cel din 2024. Pe de altă parte, acestea sunt distribuite astfel încât să aducă mai multe minivacanţe, spre bucuria cetățenilor.
Românii angajați la stat au început anul 2025 cu o minivacanță. Ministerul Muncii a emis un proiect de Hotărâre de Guvern privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2025. Au fost libere zilele de 1 și 2 ianuarie și zilele de 6 și 7 ianuarie.
Pentru bugetari au urmat două luni, februarie și martie, fără zile libere. Ei vor ”recupera” însă din plin în primăvară. Astfel, Paștele Catolic și cel Ortodox coincid în 2025. Sunt sărbătorite pe 20 aprilie.
Asta înseamnă că angajații vor beneficia de zile libere în aceeași perioadă. Minivacanța de sărbătorile pascale începe pe 18 aprilie, odată cu Vinerea Mare, continuă cu 20 aprilie 2025, ziua Paștelui, și se încheie pe 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște.
După Paște urmează ”surpriza!”. Guvernul a decis că bugetarii și elevii vor avea parte de liber pe 1, 2, 3 și 4 mai, notează România TV. Cetățenii au astfel în față un weekend prelungit. În 2025, data de 2 mai pică într-o vineri, iar asta permite crearea unei punți pentru un concediu mai lung
Din punct de vedere legal, în anul 2025, angajații din România primesc 17 zile libere de la stat. Dintre acestea, 13 au nimerit în timpul săptămânii. După cele 4 zile libere din mai, calendarul zilelor libere continuă cu luna iunie.
Astfel, românii primesc liber pe 1 iunie, Ziua Copilului și pe 8 – 9 iunie, de Rusalii. Urmează 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie și 25 – 26 decembrie. Iată lista completă: