News

Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice

Românii care stau la casă pot să primească bani de la stat dacă vor să își monteze panouri fotovoltaice. În ce condiții însă?
26.02.2025 | 07:08
Vesti bune pentru romanii care stau la casa Cum pot sa primeasca bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Cine poate să primească bani pentru panourile fotovoltaice. Sursă foto: Freepik / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Se dau bani pentru panourile fotovoltaice, iar românii care stau la casă pot să îi primească. Sunt însă unele condiții care trebuie respectate. De asemenea, există și un termen limită pentru depunerea dosarelor.

Până la ce dată se pot depune dosarele

Românii care au venituri mici, dar care stau la casă pot să primească bani pentru panourile fotovotalice. Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că prelungește termenului limită pentru depunerea dosarelor.

ADVERTISEMENT

Astfel, românii interesați de un astfel de ajutor mai au timp până la data de 3 martie să depună toate documentele necesare. Menționăm faptul că cei selectați vor primi vouchere destinate achiziționării de panouri fotovoltaice și baterii, dar și pentru reabilitarea locuințelor.

În ceea ce privește sumele, se dau 20.200 de euro pentru reabilitarea locuinței, dar și pentru instalarea de panouri fotovoltaice. În același timp, mai există și posibilitatea de a primi 10.000 de euro pentru instalarea de panouri solare și baterii pentru stocarea energiei verzi.

ADVERTISEMENT

Acești bani pentru panourile fotovoltaice și pentru reabilitare vin din surse europene. În același timp, conform ministrului Fondurilor europene, nu este nevoie și de alte contribuții din partea beneficiarilor.

Dan Tudose, expert în energie verde, a vorbit despre avantajele acestui program. Astfel, românii care stau la casă și reușesc să depună dosarul au șansa de a crește eficiența energetică și de a face economie în timp.

ADVERTISEMENT

Cine poate să primească bani pentru panourile fotovoltaice

Cu alte cuvinte, locuința nu va mai consuma atât de multă energie. Astfel, facturile vor fi unele mai mici, atât la gaze, cât și la curent. Drept urmare, programul aduce doar avantaje românilor.

ADVERTISEMENT

„Să-și instaleze ori sisteme fotovoltaici alături de baterii de stocare de energie și în plus își pot instala termosistem, adică să-și crească eficiența energetică, să-și adauge geamuri, să schimbe acoperișul și să-și pună ori un termosistem, să izoleze pere, să-și izoleze preții exteriori și să aibă o locuință care să nu consume atât de multă energie.

Este suficient pentru a-ți îmbunătăți cu foarte mult eficiența energetică și, de fapt, să și să-ți scazi aceste facturi de energie și aceste facturi de gaze, pentru că odată cu acest termosistem, cu acest sistem prin care, cu bani europeni, cu bani gratis, îți îmbunătățești modul în care consumi energia, în care îți încălzești sau răcești locuința, îți reduci cel puțin două facturi, cea de energie și cea de gaze”, a declarat Dan Tudose, expert în energie verde, potrivit ProTV.

Referitor la lista beneficiarilor, pot să primească bani pentru panourile fotovoltaice persoanele care au venituri reduse. Este vorba despre cei care încasează 1.500 sau 2.000 de lei pe membru de familie sau gospodărie.

„Persoanele care au venituri reduse, sub 1500 sau 2.000 lei, pe membru de familie sau pe gospodărie, să meargă către primărie sau către Consiliul Județean și să întrebe când se deschide programul, ce documente au nevoie pentru a putea participa la aceste programe europene.

Încă o dată sunt bani gratis pentru a instala sisteme fotovoltaice, sisteme de stocare și polistiren sau alt termosistem. Un sistem, un sistem care îți reduce facturile de gaze sau de electricitate”, a spus expertul.