Asta, în condițiile în care pensia minimă în țara noastră e 1.100 de lei, iar aceste ajutoare sunt date acestor oameni.
Marcel Boloș intenționează să crească plafonul de acordare a acestor ajutoare la 2000 de lei, în primă fază, și la 3000 de lei, într-un final.
”Suma de 1.100 de lei este nivelul pensiei minime sociale spune foarte mult despre standardul de locuire şi de viaţă al acestor oameni. Vă mai dau alte exemple, sunt 880.000 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de pensii, indemnizaţii care nu permit un standard de viaţă care să le asigure o integrare socială decentă. Este înspăimntător. 1.188.000 de români beneficiază de pachetele alimentare”, a declarat Marcel Boloş, conform News.ro.
Boloș a transmis că aceste ajutoare ar putea ajunge într-o primă fază, așadar, la persoanele cu pensie sub 2000 de lei, iar mai apoi la cele cu pensie sub 3000 de lei.
”Am încercat ca în funcţie de plafonul de venit, să vedem cum se derulează mecanismul, să stabilim într-o primă etapă 2.000 de lei, dar probabil că după ce vom mai vedea cum se derulează mecanismul este posibil, dacă va aproba coaliţia şi se vor mai purta discuţii în acest sens, ca acest plafon de venit să se actualizeze.
Analizăm în mod serios ca plafonul de venit să îl actualizăm. Avem un scenariu care merge până în 3.000 de lei. dar aş vrea mecanismul să îl vedem la prima tranşă. Am discutat cu Comisia Europeană, în mecanismul de derulare şi implementare ei intervin doar dacă prevederile regulamentului Comisiei Europene sunt puse în discuţie. Este în momentul de faţă o decizie a Guvernului”, a subliniat Marcel Boloş.
Între timp, ministrul Boloș a anunțat că vor exista români în 2023 care vor primi ajutoare sociale de până la 10.000 de lei. Aici sunt incluse ajutoarele de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, cele șase tranșe de 250 de lei pentru alimente.
”Preşcolarii şi elevii din medii defavorizate vor primi vouchere în noul an şcolar pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Peste 1,18 milioane de români vor primi un nou pachet de 24 kg, cu ajutoare alimentare.
Vor fi acordate vouchere pentru rezilienţă socială pentru repararea locuinţelor şi pentru achiziţia de electrocasnice. Persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru a-şi procura echipamente asistive care să le îmbunătăţească viaţa şi să le dea, totodată, şansa la o activitate remunerată.
Mamele şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la naşterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic”, s-a mai lăudat Boloș.