Fotbal intern

Vești foarte proaste pentru Cosmin Contra din partea convocaților în week-end. Jumătate dintre stranieri nu au bifat niciun minut

10.11.2019 | 22:43
Vesti foarte proaste pentru Cosmin Contra din partea convocatilor in weekend Jumatate dintre stranieri nu au bifat niciun minut
ADVERTISEMENT

Doar cinci zile ne mai despart până la întâlnirea România – Suedia din penultima etapă a grupei F din preliminariile EURO 2020, o adevărată finală pentru ambele formații. Pentru a rămâne în cursa calificării, elevii lui Cosmin Contra au nevoie de trei puncte. Orice alt rezultat e echivalent cu eliminarea matematică. În perspectiva acestei ”duble”, selecționerul are câteva motive importante de îngrijorare în ceea ce privește evoluția stranierilor.

  • Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 2.58 este cota pentru “oaspeții înscriu în repriza secundă” la meciul România – Suedia. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

Vești foarte proaste pentru Cosmin Contra din partea convocaților în week-end în Europa. Opt tricolori nu au bifat niciun minut

Pentru ”dubla” cu Suedia și Spania, Cosmin Contra se va baza pe 25 de jucători. Dintre aceștia, 16 (n.r. 15, după accidentarea lui Florin Andone) sunt stranieri. Ultimul week-end a fost unul extrem de modest pentru o bună parte dintre ei. Nu mai puțin de 50% dintre oamenii din Europa pe care se bazează Contra vin la lot fără vreun minut bifat la echipa de club.

Printre acești jucători care au stat pe bară se numără piese importante din angrenajul naționalei, precum Tătărușanu, Benzar, Răzvan Marin, Ianis Hagi sau Alex Mitriță. Ultimul se află într-o situație specială. În Major League Soccer sezonul s-a încheiat pentru echipa acestuia, New York City FC, astfel că ”Mitri-gol” a fost nevoit, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, să se antreneze cu Universitatea Craiova pentru a se menține în formă.

ADVERTISEMENT

Singurele vești bune pentru selecționer vin din parte fundașilor Nedelcearu, Toșca, Rus și Mogoș, toți integraliști. Și Nicolae Stanciu a bifat un nou meci ca titular la Slavia Praga. Ofensiva suferă și ea. Dacă Andone s-a accidentat și e out din această ”dublă”, Keșeru nu a fost inclus în lot de Ludogorets, iar Pușcaș are un singur gol marcat pentru Reading în ultimele 12 meciuri din Championship.

Situația celor 16 jucători din străinătate convocați de Cosmin Contra în meciurile din weekend:

ADVERTISEMENT

Portari:

  • Ciprian Tătărușanu (Olympique Lyon): rezervă neutilizată în Marseille – Lyon
  • Florin Niță (Sparta Praga): rezervă neutilizată în Jablonec – Sparta Praga 2-2
  • Silviu Lung (Kayserispor): integralist în Genclerbirligi – Kayserispor 2-1

Fundași:

  • Vasile Mogoș (Cremonese): integralist în Cremonese – Salernitana 1-0
  • Romario Benzar (Lecce): rezervă neutilizată în Lazio – Lecce 4-2
  • Adrian Rus (MOL Fehérvár): integralist în Kaposvar – MOL Fehevar 0-2
  • Ionuț Nedelcearu (FC UFA): integralist în Orenburg – UFA 0-0
  • Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep): integralist în Gaziantep – Galatasaray 0-2
ADVERTISEMENT

Mijlocași:

  • Ianis Hagi (Genk): rezervă neutilizată în Genk – Gent 0-2
  • Răzvan Marin (Ajax Amsterdam); rezervă neutilizată în Ajax – Utrecht 4-0
  • Tudor Băluță (Brighton): neinclus în lotul lui Brighton 
  • Alexandru Mitriță (New York City): sezon competițional s-a încheiat în Major League Soccer pentru New York City
  • Nicolae Stanciu (Slavia Praga): 83 de minute în Slavia Praga – Teplice 3-0

Atacanți:

  • Claudiu Keșeru (Ludogorets): neinclus în lot pentru Bistritsa – Ludogorets 0-1
  • George Pușcaș (Reading): 70 de minute în Reading – Luton 3-0
  • Florin Andone (Galatasaray): 10 minute în Gaziantep – Galatasaray 0-2

 

Vesti foarte proaste pentru Cosmin Contra din partea convocaților în week-end în Europa. Opt tricolori nu au bifat niciun minut

Ultimele două etape din grupa României: 

15 noiembrie 2019

  • Norvegia – Feroe (ora 21:45)
  • România – Suedia (ora 21:45)
  • Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019

  • Malta – Norvegia (ora 21:45)
  • Spania – România (ora 21:45)
  • Suedia – Feroe (ora 21:45)
ADVERTISEMENT