Sport

Veşti noi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher: “Ne-am uitat împreună la Marele Premiu al Braziliei”

06.12.2018 | 16:13
Vesti noi despre starea de sanatate a lui Michael Schumacher Neam uitat impreuna la Marele Premiu al Braziliei

Apar veşti noi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. Fostul multiplu campion mondial din Formula 1 a suferit un grav accident la schi în urmă cu cinci ani, dar dă semne de recuperare. Jean Todt, preşedintele FIA şi prieten cu pilotul neamţ, a făcut o dezvăluire esenţială despre situaţia în care se află “Schumi”.

“Mereu sunt atent atunci când spun ceva, dar este adevărat că am văzut Marele Premiu al Braziliei în Elveția, alături de Michael Schumacher”, a declarat Jean Todt într-un interviu acordat televiziunii RTL. Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism a fost manager general la Ferrari, în perioada în care Michael Schumacher a câştigat de cinci ori consecutiv titlul de campion mondial în Formula 1.

Veşti noi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher: “Îl vizitez de două ori pe lună”

Jean Todt a oferit veşti noi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher, iar recent a vorbit despre realaţia de prieteni pe care o are cu fostul mare pilot. Actualul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism a susţinut că îl vizitează pe “Schumi” deseori şi că în biroul său se regăsesc fotografii din perioada în care au lucrat împreună la Ferrari.

Jean Todt a oferit veşti noi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher
Jean Todt a oferit veşti noi despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher

“Pozele cu el încă atârnă peste tot la mine în birou. Perioada alături de Michael o să fie mereu cea mai bună din viaţa mea. Ne iubim pentru că am scris o poveste incredibilă împreună şi pentru că am fost mereu alături în perioadele dificile. Îl vizitez de două ori pe lună. Faţa lui e puţin mai plină, în rest arată la fel. Am stat în faţa lui, l-am luat de ambele mâini şi m-am uitat la el. Simte că sunt oameni iubitori în jurul lui, care îl îngrijesc şi care ţin ochii curioşi departe, mulţumită lui Dumnezeu”, a mai precizat Jean Todt.