News

Vești proaste pentru angajații de la stat și privat. Vor primi mai puțini bani la salariu

Angajații de la stat și privat sunt în vizorul unor schimbări din acest an, când vine vorba de salarii. Milioane de români ar primi bani mai puțini
30.01.2025 | 00:24
Vesti proaste pentru angajatii de la stat si privat Vor primi mai putini bani la salariu
Angajații români s-ar putea alege cu salarii mai mici. Ce ne pregătește Guvernul. Foto: freepik.com
ADVERTISEMENT

Schimbarea ce va afecta milioane de români ar putea intra în vigoare de la data de 1 martie 2025. Această măsură i-ar putea lăsa cu mai puțini bani în mână, după primirea salariului.

Salarii mai mici pentru milioane de români

O parte din angajații de la stat și de la privat vor avea de suferit în urma unei schimbări. Măsurile fiscale pregătite de Guvern s-ar putea aplica de la data de 1 martie 2025.

ADVERTISEMENT

Angajații ar putea pierde o parte importantă din salariu în cazul unei unificări a contribuției la sănătate (CASS) cu impozitul pe venitul salarial, potrivit romaniatv.net.

În acest sens, Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene, a confirmat acest scenariu. Măsura este parte a unui set de reforme fiscale și este elaborată cu sprijinul Băncii Mondiale. Schimbarea ar aduce statului venituri suplimentare de 27 miliarde de lei anual.

ADVERTISEMENT

Aceasta ar putea impacta semnificativ veniturile nete ale angajaților români. Structura actuală arată că acea contribuție la pensii (CAS) de 25% și contribuția la sănătate (CASS) de 10% sunt deduse înaintea aplicării impozitului de 10% pe baza rămasă.

Într-un alt scenariu, acela de unificare, CASS și impozitul ar fi comasate într-o taxă unică de 20%, aplicată direct asupra salariului brut, fără deduceri anterioare, conform sursei menționate.

ADVERTISEMENT

În forma actuală, un angajat cu salariul mediu brut de 8.825 de lei primește salariul net de 5.164 de lei. În cazul aplicării acestei măsuri, salariul net al angajatului ar scădea la 4.854 de lei, adică o pierdere de 310 lei pe lună.

„Este un scenariu care a fost prezentat de către Banca Mondială și are un impact bugetar semnificativ. Totuși, trebuie să avem în vedere și îngrijorarea oamenilor privind scăderea veniturilor nete”, a declarat Marcel Boloș.

ADVERTISEMENT

Banca Mondială a prezentat Guvernului trei scenarii

Ministrul Marcel Boloș susține că Banca Mondială a prezentat Guvernului trei scenarii. În viitorul apropiat poate fi vorba despre o impozitare progresivă, însă aceasta a fost respinsă de coaliția de guvernare.

În alt caz putem vorbi despre unificarea CASS cu impozitul pe venit, scenariul prezentat anterior, sau implementarea unei cote standard de TVA, pe care coaliția nu a agreat-o.

„Sunt doar scenarii analizate, iar decizia va fi luată în funcție de impactul asupra bugetului și de angajamentele asumate prin PNRR”, a subliniat Marcel Boloș.

ADVERTISEMENT