News

Veşti proaste pentru cei care au centrale termice! Facturile vor creşte simţitor

28.09.2019 | 18:48
Vesti proaste pentru cei care au centrale termice Facturile vor creste simtitor

Veşti proaste pentru cei care au centrale termice! Preţul gazelor din România va continua să fie mai mare decât cel de pe pieţele europene şi în primul trimestru al anului 2020. Anunțul a fost făcut de Aura Săbăduş, expert în domeniul gazelor. „Începând cu luna mai, preţul gazelor pe piaţa din România a fost mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale cu 9 euro pe MWh, în medie.

Veşti proaste pentru cei care au centrale termice!

Până şi preţul reglementat, cel care se doreşte a fi mic, populist, a fost mai mare decât cel de pe bursele europene”, a precizat Săbăduş, prezentă la conferinţa „Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului”, organizată de publicaţia Financial Intelligence. Astfel, tendinţa preţurilor va fi de scădere în Europa, odată cu punerea în funcţiune, în următoarea perioada, a mai multor terminale de gaze lichefiate. „Aceste gaze lichefiate vor pătrunde până inima Europei”, a mai arătat ea.

Expertul ICIS a mai spus că, pentru primul trimestru al anului viitor, preţul pe Bursa Română de Mărfuri este de 25 de euro pe MWh, iar, pentru bursele din Olanda şi Viena, cotaţiile sunt de circa 20 de euro pe MWh, de unde rezultă că gazele româneşti vor continua să fie mai scumpe şi în această iarnă cu circa 5 euro pe MWh. Totuși principalul risc pentru această iarnă pe piaţa gazelor din România este cel politic, urmat de condiţiile meteo, de lipsa capacităţii de interconectare, incertutudinile legislative şi producţia locală insuficientă.

Veşti proaste pentru cei care au centrale termice! Gaze
Prețul gazelor va crește și mai mult. Sursa foto – facebook

Facturile vor creşte simţitor

Vă reamintim că preţul gazelor româneşti tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri a ajuns în luna august la 106,8 lei pe MWh, în timp ce gazele tranzacţionate la Viena s-au ieftinit până la 56,2 de lei pe MWh. De la începutul anului, preţul gazelor autohtone a fost în creştere, în timp ce indicele de la bursa din Viena (CEGH Front Month Index) a scăzut constant. Astfel, în ianuarie, gazele româneşti costau la bursa de la Bucureşti 92 de lei pe MWh şi au ajuns în mai şi iunie la 101 lei, urcând la 105 lei în iulie şi 106,8 lei în august.

Vă reamintim că în țară, piaţa a fost dată peste cap de OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018, care prevedea plafonarea la 68 de lei/MWh a gazelor de producţie internă timp de trei ani. Aceasta deşi piaţa fusese complet liberalizată încă din 2017.

 

 

 

Tags: