News

Vești proaste pentru șoferii din București. Zona în care ar putea fi obligați să meargă cu 30 km/h. Există riscul ca șoseaua să se surpe în orice moment

16.09.2024 | 07:31
Vesti proaste pentru soferii din Bucuresti Zona in care ar putea fi obligati sa mearga cu 30 kmh Exista riscul ca soseaua sa se surpe in orice moment
Zona din București care le va da bătăi de cap șoferilor. Foto: observatornews.ro/ colaj Fanatik
Zona Unirii din București poate fi restricționată cât de curând. Experții cer deschiderea șantierului din cauza structurei de rezistență din subteran care nu mai suportă traficul
ADVERTISEMENT

Experții cer deschiderea șantierului de la planșeul Unirii. Ultimele verificări arată cum structura de rezistență ar putea ceda oricând, iar asfaltul s-ar putea surpa în unele locuri. Ce restricții vor apărea în cazul în care se întârzie începrea lucrărilor.

Zona Unirii, un real pericol

În zona Piața Unirii trec zilnic 60.000 de mașini. În subteran, lucrurile nu arată prea bine. Armăturile sunt corodate de infiltrații și deformate, iar pilonii au cedat. Experții sunt de părere că există zone în care planșeul se poate surpa în orice moment.

ADVERTISEMENT

Cu o săptămână în urmă s-a făcut ultima expertiză. Lucrurile s-au înrăutățiț, iar probleme s-au accentuat. În cazul în care nu se închid zonele pentru reparații, vor fi instituite restricții de tonaj de cel mult zece tone peste pasajul Unirii și restricții de viteză care le va permite șoferilor să circule cu maximum 30 de kilometri pe oră.

Primăria Capitalei trebuie să dea autorizație Primăriei Sectorului 4 ca lucrările să se desfășoare. Zona Piața Unirii ar putea intra în șantier la finalul acestei luni. Lucrările vor începe din mijlocul pieței, dintr-o extremitate a parcului și vor continua până în zona fântânilor.

ADVERTISEMENT

Întreaga zonă va fi decopertată, iar traficul va fi restricționat. Structura trebuie demolată și refăcută total, iar costurile ajung până peste 1 miliard de lei. Inginerii au încadrat planșeul în clasa de risc 4 din 5 posibile.

ADVERTISEMENT

„Va urma o perioadă, pe parcursul anului 2025, extrem de dificilă pentru noi toţi când practic principalul nod al Capitalei va fi blocat. Vom face toate eforturile astfel încât disconfortul pe care îl vor simți bucureştenii să fie cât mai mic însă trebuie să știm cu toții că va urma o perioadă extrem de dificilă în care cu certitudine, nervii noştri, ai tuturor, vor fi întinşi la maximum”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

ADVERTISEMENT

În cadrul proiectului de înlocuire și consolidare a planșeului sunt implicate mai multe instituții. Primăria Sectorului 4 și-a asumat partea de contract și urmărește punerea lui în aplicare după ce a organizat licitații de proiectare și execuție.

Lucrările vor fi executate de o asociere de firme alcătuită din companiile Construcții Erbașu, Concrete & Design Solutions și Bog Art, care vor subcontracta: Aquaproiect, Concelex, Ces Consulting Services, DP Proiect Instal, Prospect Drill, Invest Servicii Comerciale SRL, Drum Concept și MC General Construct Afla SRL, potrivit g4media.ro.

ADVERTISEMENT

Constructorul promite că va lucra în două schimburi, de zi și de noapte, timp de doi ani pentru a putea respecta termenul de finalizare. „În mod normal lucrările trebuie să dureze 2 ani de zile însă discutam despre o constructie veche de 86 de ani. Este destul de dificil, în ciuda scândurilor pe care le-am făcut, în ciuda tuturor testelor si analizelor pe care le-am făcut pot să apară elemente neprevăzute în interiorul acestei lucrări care să ducă la prelungirea termenului”, a adăugat primarul Daniel Băluţă.