Veşti rele pentru români. Analiştii se aşteaptă la o depreciere masivă a leului

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
26/07/2016, 21:24
Veşti rele pentru români. Analiştii se aşteaptă la o depreciere masivă a leului

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat, în luna iunie, valoarea de 58,5 puncte, cu 7,3 puncte mai mică raportat la luna anterioară. Potrivit unui comunicat de presă, scăderea se datorează ambelor sale componente, respectiv indicatorul condiţiilor curente şi indicatorul anticipaţiilor, informează CFA România.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a consemnat un curs anticipat de 4.5500 (în creştere cu 500 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5375, valoare mai mare cu 375 pips.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2017/iulie 2016) a consemnat o valoare mediană de 2,00%, în creştere cu 0,55% faţă de exerciţiul anterior.

În luna iunie 2016, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 58,5 puncte, în scădere cu 7,3 puncte faţă de luna anterioară. Scăderea s-a datorat ambelor sale componente.

Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 71,6, valoare în scădere cu 5,5 puncte, iar indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 8,3 puncte la valoarea de 51,9 puncte (cea mai mică valoare înregistrată începând din noiembrie 2014).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a consemnat un curs anticipat de 4.5500 (în creştere cu 500 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5375 (valoare mai mare cu 375 pips).
Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2017/iulie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 2,00% (valoare în creştere cu 0.55% faţă de exerciţiul anterior).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipatiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenelor CFA.

Sursă: www.romaniatv.net

Ştirea MOMENTULUI

Gigi Becali vrea ca FCSB să o copieze pe CFR Cluj. “Aşa se câştigă campionatul!”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×