Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican vorbesc, în premieră, pentru FANATIK, despre iubirea de țară și despre românii plecați peste hotare, chiar în ziua când au loc noi alegeri decisive pentru soarta României. Aflăm, de asemenea, și cum arăta ziua de 1 decembrie sub cenzură comunistă și de ce n-ar trebui căutați vinovați atunci când locuitorii decid să plece în alte colțuri ale lumii.
Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican vor aduce emoția și patriotismul în sufletele românilor din țară, dar și din străinătate, pe 1 decembrie. În exclusivitate pentru FANATIK, doamnele cântecului popular românesc mărturisesc de ce nu ar putea să trăiască niciodată în altă țară, în afară de România.
Pe 1 decembrie anul acesta, Veta Biriș va cânta în cinci orașe din România, în timp ce Margareta Clipa va fi alături de românii din Londra, iar Niculina Stoican de cei din Spania.
„Este sărbătoarea mare a românilor și toată lumea vrea să ne aibă alături, în comunitățile lor din orice localitate. Pentru că suntem foarte solicitați o să merg doar în cinci locuri, Mediaș, Sibiu, Alba, Târgu Mureș și Târnăveni. La noi, de 1 decembrie, nu se fac recitaluri, fiecare artist cântă două cântece”, ne spune Veta Biriș, în exclusivitate pentru FANATIK.
Celebra artistă Margareta Clipa este plecată la Londra, unde va cânta pentru românii de acolo. Dorul de România este mare, mai ales pentru cei care au plecat, de mulți ani, pentru un trai mai bun. Margareta Clipa este de părere că majoritatea românilor se întorc, până la urmă, dacă au familiile și copiii în România.
„Voi cânta pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și pe 1 decembrie la Londra, pentru românii de acolo. Sunt în permanență cu sufletul și cu gândul la România, își doresc să se întoarcă curând. Românii plecați sunt acolo ca să facă bani, să-și facă apoi o situație în România. Dacă reușesc să nu se atașeze foate tare sau să aibă copiii acolo la școli, se întorc în țară până la urmă”, ne mărturusește Margareta Clipa, în exclusivitate pentru FANATIK.
Imediat după Revoluție, Spania a devenit una dintre țările spre care s-au îndreptat românii dornici de o viață mai bună. Aceasta a devenit, în timp, casa multor migranți din România. Acolo locuiește și vărul Niculinei Stoican și acolo va cânta și ea, astăzi, pentru cei cu sufletul alături de țara natală.
„Anul acesta merg în Spania și voi cânta românilor de Ziua Națională. Îmi place să merg în Spania pentru că verișorul meu este acolo de 20 de ani și este o bucurie să ne întâlnim”, ne dezvăluie Niculina Stoican.
Pe vremea comuniștilor, toate sărbătorile naționale erau supravegheate și cenzurate de regim. Chiar dacă sărbătoarea națională era, atunci, pe 23 august, românii plecau, cu mic cu mare, la Alba Iulia de 1 decembrie.
„Pe vremuri țin minte că, la 1 decembrie, toate drumurile duceau la Alba Iulia. Erau toate străzile pline de oameni, veneau cu căruțele sau cu trenuri speciale. Ne întâlneam în fața Catedralei și acolo cântam”, își amintește, cu nostalgie, Veta Biriș.
Margareta Clipa vorbește, cu sinceritate, despre sărbătorile organizate de partidul comunist. Trebuia să participe toată lumea, de la pionieri până la cei din facultăți. Chiar dacă exista cenzură, cunoscută interpretă crede că n-ar trebui să condamnăm pe nimeni pentru asta.
„Pe vremea comunismului, sărbătorile importante se petreceau în mod festiv, organizat, de către Partid, nu are rost să ne ferim. Toți eram mobilizați să sărbătorim ziua națională a României, de la pionieri până la facultate.
Nu trebuie să ne ferim nici de faptul că exista cenzură și nici nu trebuie să condamnăm pe cineva. Eu nu am avut parte de cenzură pentru că, imediat după liceu, m-am angajat și nu am deținut funcție de conducere”, ne povestește, în exclusivitate pentru FANATIK, Margareta Clipa.
Niculina Stoican a crescut la țară, alături de bunicii ei. Chiar dacă toată România era colectivizată, acest lucru nu era valabil și în zona de nord a județului Mehedinți. Celebra interpretă își aduce aminte că bunicii ei vorbeau, cu inima deschisă, despre Regele Ferdinand și Regina Maria.
„Eu nu-mi amintesc mare lucru din ce însemna viața la oraș în perioada aceea pentru că, probabil nu mă interesa. În schimb îmi amintesc tot ce ține de traiul meu la țară, alături de bunici. Iar bunicii mei vorbeau mult despre rege și Regina Maria.
La mine, în zona de nord a Mehedințiului proprietățile nu au fost colectivizate și regulile acelea absurde ale comunismului nu prea erau luate în seamă, oamenii încercând să-și vadă de viață”, rememorează Niculina Stoican, în exclusivitate pentru FANATIK.
Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican mărturisesc, cu sinceritate, că mai există români adevărați care simt și se bucură românește.
„Eu consider că, cine simte românește, se bucură. Nu ar trebui să așteptăm ziua de 1 decembrie ca să simțim românește, ar trebui să fim români tot timpul, în fiecare zi”, relatează cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș.
Margareta Clipa, de asemenea, explică: „Există români fericiți, români care se bucură, cu adevărat, de sărbătoarea națională. În toate țările unde au plecat există români fericiți și bogați care duc, însă, dorul țării noastre. A rădăcinilor și al locului unde s-au născut”.
Niculina Stoican consideră că există mulți români adevărați care sărbătoresc, cu bucurie, ziua de 1 decembrie. Cunoscuta interpreta ne povestește ritalul ei, neschimbat de ani de zile.
„Eu sunt unul dintre românii fericiți de 1 decembrie și nu numai. Mă trezesc dimineața, îmi fac repede cafeluța și aștept parada militară. Când se cântă, în deschidere, imnul național, eu sunt în picioare, cu mâna la piept și-l cânt cu lacrimi în ochi.
Este ritualul meu din fiecare an. Stau acasă și mă bucur de sentimentul de mândrie națională, care pe mine mă stăpânește în fiecare clipă. Anul acesta am să văd parada din Spania și garantat îmi voi respecta ritualul”, afirmă Niculina Stoican.
Milioane de români au plecat, în decursul anilor, să trăiască în alte țări. Veta Biriș, întrebată de ce emigrează tot mai mulți română, răspunde: „Nu știu să răspund la întrebarea asta pentru că eu nu mi-am părăsit satul. Cântecul m-a dus să văd multe țări. Sunt o iubitoare de România și consider că este cea mai frumoasă țară. Chiar doresc să văd mai des români care să fie mândri de rădăcinile lor, mândri că sunt români.
Cred că nu ar trebui să uităm niciodată acest lucru. Sentimentul de patriotism trebuie păstrat de noi toți în sufletul și inima noastră”.
Celebra interpretă Margareta Clipa este de părere că românii au plecat din țară, imediat după Revoluție, ca să facă o comparație. Mirajul străinătății a existat și pentru că în România, pe vremea lui Ceaușescu, totul era raționalizat.
„Imediat după Revoluție au plecat. Și-au dorit să plece și foarte mulți s-au întors pentru că nu s-au adaptat. Alt motiv pentru care s-au întors a fost că aici le sunt rădăcinile, părinții și copiii. Au făcut o comparație. Nu cred că banul trebuie să te țină într-un loc căruia nu îi aparții. Banii sunt necesari pentru a trăi. Și eu am fost plecată, aș fi putut să rămân, dar nu am făcut-o.
Eu am trăit la țară, am muncit și nu a fost o problemă să mănânc mămăligă rece cu salată de ceapă. Părea că străinătatea ne oferea un nivel de trai mult mai ridicat în comparație cu ce trăisem în comunism, unde totul era raționalizat. Dar să privim și partea plină, Ceaușescu a avut grijă să nu ne lase cu datorii.
Românii au plecat pentru că, până la Revoluție, nu li s-a permis acest lucru. Când au scăpat au dorit să aibă un termen de comparație. Nu că n-ar fi avut ce mânca aici, nu că n-ar fi avut un trăi bun. Cine a avut pe vremea lui Ceaușescu are și acum, cine a fost gospodar este și acum”, dezvăluie interpreta de muzică populară, Margareta Clipa.
Celebra artistă Niculina Stoican crede în destin. Este de părere că fiecare om care migrează pleacă, de fapt, să-și îndeplinească un vis. Nu crede că există cineva sau ceva ”de vină” pentru acest fenomen.
„Eu cred în destin. Părerea mea este că fiecare pleacă și trăiește acolo unde își poate împlini destinul. Nu-mi place deloc când se caută vinovați gen România e de vină, România nu ne dă, nu ne face. Îmi place mult mai mult ASUMAREA propriilor decizii. Sunt români care au plecat și care nu se mai regăsesc într-un mod de viață aici în țară. Nu este nimic rău în asta.
Bine ar fi însă, din punctul meu de vedere, să-și păstreze conexiunea cu valorile lor naționale prin limbă, cultură și tradiție. Oricum, oriunde ar fi români și orice decizie ar lua, de a se mai întoarce sau nu în România, eu cred în calitatea umană a acestui neam românesc. În puterea lui, demonstrată și pe parcursul istoriei, de a rămâne suveran”, declară, în exclusivitate pentru FANATIK, Niculina Stoican.