Cristi Chivu este un soţ şi un tată pe care, poate, orice femeie şi l-ar dori. Numai că, în trecut, lucrurile nu stăteau chiar aşa. Pe vremea în care se iubea cu Andreea Raicu, fostul căpitan al naţionalei României avea un comportament uşor defectuos. Era posesiv şi foarte gelos. E drept, cele mai multe dintre relaţii le avea la distanţa şi încerca, poate, să suplinească lipsa prin scene impulsive. ”O suna de 15 ori în 2-3 ore!”
În 2003, la începutul perioadei de glorie, Cristi Chivu era unul dintre cei mai râvniţi şi vânaţi burlaci. Ce-i drept, nu era chiar un burlac. Avea doar 22 de ani, dar asta nu-l făcea mai puţin interesant. Era celebru, conturile pline ochi şi carismatic, pe deasupra. Numai bun de luat acasă. Aşa l-a ochit Andreea Raicu şi după cîteva luni de prietenie sinceră, fără interese, cum spune ea, au ajuns într-o relaţie de iubire.
Au rezistat aproape un an împreună. Motivele? Ar fi multe. El era în Olanda, ea la Bucureşti. El nu-i putea controla mişcările, aşa că acţiona impulsiv. „Lucram la revista VIP, şi m-am întâlnit cu Andreea Raicu. Mi-a dat o poză cu ea şi primul revelion cu Cristi Chivu. Eu i-am zis că pregătesc un articol despre asta pe ideea că relaţia lor n-o să reziste. Ea s-a enervat. «Cum e posibil aşa ceva?» şi eu i-am zis că nu are cum să reziste. Ea era aici, el plecat. I-am propus un pariu şi i-am zis că în şase luni e gata. Şi aşa a fost!„ a povestit Cristi Brancu.
„El era prea posesiv, cât am stat de vorbă cu ea pentru un interviu în Playboy, vreo 2 – 3 ore, Chivu o sunase de vreo 15 ori”, a completat Dan Capatos.
Coincidenţă sau nu, aşa s-a şi întîmplat, cum a preconizat Cristi Brancu încă din faşa relaţiei. Dragostea s-a stins rapid, după doar câteva luni. Din cauza distanţei sau a geloziilor lui Chivu, justificate sau nu, nici nu mai contează.
Sursă: Spynews.ro
P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!