Life

Viața greu încercată lui Gabi Luncă. Interpreta a suferit de cancer și și-a pierdut fetița în ziua în care a fost botezată

15.10.2020 | 20:51
Viata greu incercata lui Gabi Lunca Interpreta a suferit de cancer si sia pierdut fetita in ziua in care a fost botezata
ADVERTISEMENT

Gabi Luncă este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară și lăutărească din România. Deși are o personalitate puternică și este mereu plină de viață, solista s-a confruntat cu multe probleme de-a lungul vieții.

Arista a suferit de cancer la sân și s-a luptat mult timp cu boala cumplită, având parte de tratamente și ședințe de chimioterapie în spital, care și-au lăsat amprenta asupra stării sale psihice și fizice. La 23 de ani, s-a îmbolnăvit foarte tare, iar în timpul comunismului, Nicolae Ceaușescu i-a demolat o casă.

ADVERTISEMENT

În plus, Gabi Luncă și-a pierdut copilul după botez, tragedie care a afectat-o foarte mult pe interpreta de muzică de petrecere. Vedeta a afirmat că a reușit să treacă prin experiențele traumatizante din viața ei cu ajutorul credinței în puterea divină.

Viața greu încercată lui Gabi Luncă. Interpreta a suferit de cancer și și-a pierdut fetița în ziua în care a fost botezată

Gabi Luncă a avut parte de o viață tumultoasă, plină de evenimente nefaste, în urma cărora a suferit foarte mult. Artista a fost depistată cu o boală teribilă, cancer la sân, în anul 2009, motiv pentru care a petrecut mult timp în spitale, urmând diverse tratamente și ședințe de chimioterapie, care au afectat-o foarte mult.

ADVERTISEMENT

,,Pe 21 decembrie am fost operată la Spitalul Fundeni, Vă daţi seama cum a fost când mi-am revenit din operaţie şi am putut să mă uit în oglindă? Slăbită, cu o faţă de nerecunoscut, fără un sân?, a spus interpreta.

Din fericire, medicii au reușit să o salveze, Gabi Luncă susținând că rugăciunile și credința în Dumnezeu au ajutat-o să își revină. Cântăreața a mărturisit de curând că este sănătoasă, deși, în urmă cu doi ani, și-a petrecut Anul Nou în spital, din cauza problemelor grave de sănătate.

ADVERTISEMENT

„Omul rămâne tot om şi ăştia suntem. Am fost bine mersi, dar am simţit că e ceva neînregulă. M-am dus la un spital privat şi m-a internat imediat. Am avut o răceală la plămânul stâng. Mulţumesc lui Dumnezeu că a trecut. Am stat 8 zile internată. Anul Nou l-am petrecut în spital, iar la 12 noaptea copiii mei au fost lângă mine, a declarat solista la vremea respectivă.

„Chiar m-a lovit tare această ştire. Eu am plecat de sâmbătă în Germania, invitată la o nuntă, cu formaţii. Am intrat în 80 de ani şi sper că de sărbători aflu unde mă orientez. Nu am nimic! După ce moare omul, degeaba îl face mare. Când Dumnezeu vindecă, omul nu mai are nicio putere. În trecut am fost bolnavă, acum sunt sănătoasă. Cred că Dumnezeu a fost mâna şi El m-a vindecat. Sigur că suntem oameni cu slăbiciuni, dar eu rămân pe credinţă”, a spus Gabi Luncă, fiindu-i recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că a salvat-o.

ADVERTISEMENT

În tinerețe, Gabi Luncă s-a confruntat cu multe probleme, însă cel mai tragic moment a fost pierderea copilului ei. Interpreta și-a dorit foarte mult să aibă un copil, fiind foarte fericită când a aflat că este însărcinată, după multe încercări. Gravidă fiind, artista a băut puțin gin, neștiind că o femeie însărcinată nu are voie să consume băuturi alcoolice.

,,Eram însărcinată în trei luni. Am simţit că nu sunt prea bine şi că sunt pe cale să pierd sarcina.”, a declarat Gabi Luncă.

Ulterior, cântăreața s-a rugat la Dumnezeu să nu îi ia copilul, promiţând că se va pocăi: ”Dacă nu mă voi pocăi să-mi iei copilul”. Gabi Luncă a născut o fetiță, dar aceasta s-a simțit rău, la scurt timp după ce a venit pe lume, iar artista și-a dat seama că încălcarea promisiunii sale a fost cea care a dus la starea fetiței, care a murit la scurt timp după botez.

,,Eu nu-i spusesem lui Onoriu de promisiunea pe care o făcusem când era să pierd sarcina. Oricine se uita la ea, o vedea ca pe oricare copil normal, dar de câte ori mă duceam eu să o iau în braţe se petrecea ceva inexplicabil. Cum apăream eu la pătuţul ei,fetiţa mea se schimba la faţă şi, din albă devenea pământie şi începea să devină agitată. Am înţeles că nu se manifesta aşa numai în prezenţa mea’, a povestit ea.

Mai apoi, Gabi Luncă s-a pocăit. Până la 32 de ani nu a făcut copii, însă i-a promis din nou lui Dumnezeu că se va pocăi dacă va avea un băiat.

,,Dacă îmi dai un băiat am să mă pocăiesc… Era a doua oară când îi promiteam lui Dumnezeu că am să mă pocăiesc, fără să ştie nimeni de rugăciunea mea”, spune Gabi Luncă. La un an a avut băiatul cerut şi i-a pus numele Emanuel. Apoi au venit şi cele trei fete: Estera, Sara şi Rebecca.”, a mărturisit artista.

Când avea 23 de ani, Gabi Luncă s-a îmbolnăvit foarte grav, fiind singură că a fost victima unui blestem, de vreme ce simptomele sale erau ieșite din comun.

,,La 23 de ani, m-am îmbolnăvit deodată foarte rău.Mi se învineţiseră unghiile iar pe faţă parcă eram opărită. Aveam o formă de fluture pe faţă. Mi se înmuiaseră muşchii de la picioare. Nu puteam să mai merg. Din zi în zi îmi era tot mai rău. Fusesem la spital, dar am ieşit la fel de bolnavă. M-au văzut nişte femei de la Târgovişte şi s-au speriat de mine. Mi-au spus că la mine nu e lucru curat şi că mi-a făcut cineva farmece, că mi-au dat argint viu şi mi-au spus că pot să şi mor… Femeile mi-au spus să merg la Baba Lina… care îmi descântă şi-mi dă afară argintul viu. Dacă nu te duci să ţi-l dea afară, e de rău cu tine, că vrea să-ţi ia viaţa această tânără. Mi-a spus şi cum arată…. Mi-a spus că eu am să fiu foarte mare, sus de tot şi cu numele şi cu situaţie materială. Baba mi-a zis să beau mercurul de la ea, pentru că este curat şi-l dă afară pe cel rău. Sigur că l-am băut. Însă nu mi-a făcut bine, cum mă aşteptam. Când am ajuns acasă, sora mea m-a dus la doctor şi şi mi-a făcut tratament… Mi se învineţiseră picioarele…’, a dezvăluit Gabi Luncă.

Gabi Luncă, în război cu Loredana Groza

De asemenea, în anul 2012, Gabi Luncă a acuzat-o pe Loredana că i-ar fi preluat piesa „Cip-Cirip“ şi a inclus-o pe materialul ei discografic „Agurida“ (2001) sub numele de „Într-o zi la poarta mea“. Solista de muzică lăutărească a spus că Loredana nu i-a cerut deloc acordul, motiv pentru care Gabi Luncă a dat-o în judecată pe blondină, cerând o despăgubire de 50.000 de euro.

În 2018, procesul a fost finalizat, însă nu în favoarea interpretei de muzică de petrecere. Gabi Luncă a fost obligată de instanţă să-i plătească Loredanei aproximativ 22.000 euro.

„Am avut o discuţie foarte aprinsă. A venit la mine, râzând. Putea să îmi spună, mă, o înţelegere. Piesa asta îmi aparţine din cap până în picioare. Această piesă am ascultat-o la cineva cu vioara, dar eu i-am făcut floricelele, am făcut tot. Eu o iubesc pe Loredana, dar să cadă ea de ruşine pentru că o cântă cum o cânt eu…Ea spune că o știe de la Romica Puceanu, din 82. Romica o cânta în alt fel. Vreau să se facă dreptate… Prezența mea în acest dosar se datorează respectului pe care i-l port. Nu am cerut despăgubiri de 50.000 de euro cum s-a spus. Ar fi niște bani murdari, nu am cerut. Dumnezeu știe. Cheltuielile de judecată sunt de aproape 57.000 de lei. Pe 25 ianuarie avem înfățișarea’, a spus Gabi Luncă în urmă cu trei ani.

ADVERTISEMENT