Viața Mihaelei Borcea a luat o turnură neașteptată în ultimul an. Fosta soție a lui Cristi Borcea culege acum roadele muncii sale.
Mihaela Borcea, fosta soție a lui Cristi Borcea, traversează o perioadă de schimbări radicale în viața sa. După ani în care s-a implicat intens în afacerile hoteliere ale familiei, ea se bucură acum de mai multă libertate. Lipsită de responsabilitățile manageriale ale hotelului din Olimp, Mihaela și-a îndreptat atenția către propria persoană. Ce planuri are pentru viitor?
Viața Mihaelei Borcea a luat o turnură neașteptată. Transformarea a început la începutul anului, când Mihaela a fost înlăturată de la conducerea hotelului “Pam Beach” din Olimp. Acest hotel, care fusese multă vreme proprietatea lui Cristian Borcea, a fost vândut unor noi investitori. Pentru Mihaela, care fusese “mâna de fier” în administrarea afacerii, în special în timpul detenției lui Cristian, această schimbare a însemnat sfârșitul unei ere.
Departe de a fi o lovitură, această schimbare s-a dovedit a fi o oportunitate pentru Mihaela de a-și redescoperi pasiunile. Vara aceasta, în loc să petreacă fiecare moment ocupându-se de hotel, ea călătorește la greu.
„Suntem puțin pe la Viena. Ne-am tot plimbat. Am mai fost și-n Croația și Grecia. Recuperez timpul pierdut. Am fost și-n Maramureș. Să nu uităm de țara noastră, pe care nu am descoperit-o încă, neavând timp”, a mărturisit Mihaela Borcea pentru cancan.ro.
Mihaela Borcea își continuă călătoria de redescoperire, iar următoarea destinație îi va aduce amintiri interesante. Ea a dezvăluit că se întoarce pe litoralul românesc, dar nu la Olimp.
„Zilele următoare mergem și pe litoral. Dar nu la fostul hotel, ci în zonă. Avem o altă invitație, mergem undem suntem chemați”, a adăugat aceasta.
Trecerea de la viața stresantă de afaceri la una mai relaxată i-a adus multe beneficii Mihaelei. Una dintre cele mai neașteptate descoperiri pentru ea a fost pasiunea pentru grădinărit.
„Mă bucur de casa mea, în care nu prea am fost prezentă până acum. Acum mă ocup de mine. Mă simt din ce în ce mai bine, mă recuperez și asta e cel mai important. În primul rând, e vorba de liniștea pe care o ai, fără stres. Fac și sport, nu mai mănânc după o anumită oră. Anul acesta e o noua Mihaela Borcea, care a învățat să trăiască cu adevărat.
Deja culegem roadele din grădină. În fieare zi, roșii, castraveți, ardei, dovlecei, care au cu totul alt gust. Dar și fructe. Am avut chiar foarte multe. Cireșe, vișini, iar acum prune, nectarine, piersici. Am avut pere tot sezonul acesta. Udăm zilnic grădina”, a mai spus aceasta pentru cancan.ro.