Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Victor Angelescu a anunțat ce se întâmplă cu Săpunaru din sezonul viitor: „Am vorbit cu el și eu, și domnul Șucu”

Victor Angelescu a anunţat la FANATIK SUPERLIGA că lui Cristi Săpunaru i se va oferi un post în conducerea clubului începând cu sezonul viitor.
10.02.2025 | 20:57
Victor Angelescu a anuntat ce se intampla cu Sapunaru din sezonul viitor Am vorbit cu el si eu si domnul Sucu
Victor Angelescu a anunțat ce se întâmplă cu Săpunaru din sezonul viitor: „Am vorbit cu el și eu, și domnul Șucu”. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Rapid se luptă pentru calificarea în play-off, însă în 2025 căpitanul Cristi Săpunaru nu a evoluat niciun minut în echipa lui Marius Şumudică. Jucătorul în vârstă de 40 de ani îşi va încheia, cel mai probabil, cariera în vară.

Victor Angelescu a anunțat ce se întâmplă cu Săpunaru din sezonul viitor: “Este căpitanul echipei, are o anumită vârstă”

Victor Angelescu, acţionarul celor de la Rapid, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că lui Cristi Săpunaru i s-a pregătit un post în conducerea clubului, astfel încât să fie un liant între conducere şi vestiar:

ADVERTISEMENT

Am avut o discuţie cu Săpunaru. Eu şi domnul Şucu ne dorim să fie în cadrul clubului într-o funcţie importantă, pe parte sportivă. Am vorbit amândoi cu el şi este un sfătuitor cu care discutăm.

Este căpitanul echipei, are o anumită vârstă, are experienţă şi poate să le transmită celorlalţi jucători, români sau străini, ce înseamnă Rapidul. Să fie un liant între conducere şi vestiar.

ADVERTISEMENT

“Noi vrem să rămână cât mai mulţi ani în club. Este un simbol, o legendă”

Nu îi mai prelungim contractul ca fotbalist. A avut o carieră senzaţională, ne-a ajutat mult acum, la finalul carierei, dar şi la început. Dacă va rămâne pe partea sportivă va fi acolo, cu echipa, în vestiar. 

Dar cred că avem nişte copii de crescut. Ignat joacă excepţional şi cred că ne poate ajuta mult mai mult din punct de vedere administrativ. Aşa cum, sezonul ăsta, credeţi-mă, ne-a ajutat enorm. 

ADVERTISEMENT

Ceea ce face el în vestiar şi cum ţine vestiarul unit contează enorm. Noi vrem să rămână cât mai mulţi ani în club. Este un simbol, o legendă. A câştigat o cupă europeană. 

ADVERTISEMENT

Ştie ce înseamnă să câştigi şi avem nevoie de el în club şi cred că şi el îşi doreşte să rămână la clubul său de suflet”, a dezvăluit Victor Angelescu la FANATIK SUPERLIGA.

Cristi Săpunaru are o carieră longevivă. A făcut pasul la seniori în anul 2002, la FC Naţional. Patru ani mai târziu s-a transferat la Rapid, de unde a plecat în străinătate, cea mai importantă formaţie la care a evoluat fiind FC Porto, alături de care a câştigat Cupa UEFA, în 2011.