În ziua meciului Rapid – FC Botoșani, Victor Angelescu a anunțat că echipa din Giulești urmează să se întărească în scurt timp cu încă un fotbalist.
Acționarul minoritar al clubului alb-vișiniu a transmis că s-a ajuns la concluzia că mai este nevoie de un jucător de atac, în contextul problemelor de lot generate în această perioadă de diferite accidentări.
Concret, Borisav Burmaz nu va mai juca deloc în acest an după ruptura de ligamente încrucișate suferită în stagiul de pregătire din această vară.
De asemenea, Elvir Koljic tinde, după cum se știe deja foarte bine, să se accidenteze frecvent, fiind de altfel indisponibil chiar și în prezent dintr-un astfel de motiv.
În plus, Antoine Baroan, ajuns recent în Giulești, nu se află încă la cel mai bun nivel al său din punct de vedere fizic. Astfel, s-a ajuns ca principala variantă a celor de la Rapid în acest punct al sezonului pentru poziția de atacant central să fie reprezentată de Timotej Jambor, cel care însă nu a dat deloc satisfacție până acum de-a lungul timpului petrecut de el la echipa antrenată de Costel Gâlcă.
Mai mult, înaintea meciului cu FC Botoșani, s-a mai accidentat și Claudiu Petrila, după cum a informat chiar antrenorul giuleștenilor la conferința de presă premergătoare jocului.
Astfel, el nu a fost inclus în lotul pentru această partidă. Pe de altă parte însă, în cazul lui este vorba doar despre ceva minor, astfel încât urmează să fie recuperat în scurt timp.
Acesta este deci contextul care i-a determinat pe oficialii Rapidului să decidă să mai aducă la echipă un jucător de profil ofensiv în viitorul imediat.
„Așteptăm meciul de astăzi, știu că domnul Gâlcă a pregătit foarte bine partida. Vedem cum vom arăta diseară, eu sper că foarte bine, să câștigăm cele trei puncte.
A venit Baroan, dar vrem să mai aducem un jucător în compartimentul ofensiv. Mai așteptăm un transfer, dar rămâne de văzut când se va întâmpla asta.
Burmaz nu revine până în iarnă. Accidentarea este de lungă durată, va rata jumătate de sezon. 100% nu va juca în prima jumătate a sezonului”, a spus Victor Angelescu, potrivit digisport.ro.