Echipele din Superliga României încearcă să își întărească loturile în această lună, iar Victor Angelescu, președintele celor de la Rapid București, a vorbit despre posibilitatea ca Baroan, atacantul giuleștenilor care nu mai intră în planurile lui Costel Gâlcă, să ajungă la rivalii de la Dinamo București.
Baroan a impresionat în primele sale meciuri la Rapid, însă mai apoi francezul s-a stins. A avut din ce în ce mai puține reușite pe teren, iar Costel Gâlcă a declarat clar că nu se va mai baza pe vârful din Hexagon. Fotbalistul nu a fost luat nici în cantonamentul din Turcia.
Antoine Baroan, atacant cu două titluri câștigate în Bulgaria, are șanse foarte mari să plece în această iarnă de la Rapid. Acesta mai are contract cu echipa din Giulești până în 2028, însă este destul de clar că sunt șanse minime să mai prindă minute pe teren în echipa lui Costel Gâlcă.
Fotbalistul ar putea fi o variantă pentru cei de la Dinamo. „Câinii roșii” caută întăriri în centrul atacului, iar din informațiile apărute în presă în ultimele zile, Baroan ar fi dorit de Zeljko Kopic. Totuși, echipa din Ștefan cel Mare nu poate pune mâna pe vârful francez pe gratis.
Victor Angelescu, președintele celor de la Rapid, a vorbit despre această variantă. Oficialul giuleștenilor a declarat că Baroan poate pleca la orice echipă în această iarnă, însă transferul se va face în schimbul unei sume de bani, pentru ca clubul să își recupereze o parte din investiția făcută în vară.
„E liber să-și găsească echipă. Normal că va trebui să luăm o sumă de bani pe el. În momentul de față nu ne mai bazăm pe el. E liber să-și caute echipă. Dacă Dinamo e interesată, trebuie să ne contacteze. Nu ne-a contactat. Din punctul meu de vedere nu e interesată, nu avem contact cu ei.
Nu ne mai bazăm pe el nu pentru că nu e un atacant bun, ci pentru că e o chestie care s-a întâmplat și, cred eu, când se rupe o legătură nu mai are rost să încerci să o mai repari. Atâta timp cât ne recuperăm banii pe care i-am dat, poate să plece. Nu o să-l dăm gratis, normal”, a declarat Victor Angelescu la Prima Sport.