”Vișinii” au fost notificați de FIFA că trebuie să achite o datorie de 600.000 de euro către Julio Cesar, jucător ajuns în Grant în 2008, în perioada când clubul era patronat de Fathi Taher.
Co-acționarul Victor Angelescu a anunțat că noua societate care conduce clubul Rapid a făcut apel în acest caz și consideră că este un abuz să pui o companie să achite datoriile predecesorilor.
”Este un abuz. Am depus apel în două locuri și sperăm să avem câștig de cauză. Dacă vom pierde, vom achita datoria. Am depus și Elveția, și în România apel.
Noi suntem o societate nouă, dar suntem continuatoarea Rapidului pentru că am cumpărat marca, culorile, palmaresul. Nu e normal să plătim pentru o altă societate, dar TAS este stat în stat”, a declarat Angelescu, la Pro Arena.
Omul de afaceri s-a declarat mulțumit de transferurile făcute de Rapid în această vară, însă anunță că mai sunt încă două posturi de acoperit: ”Ne bucurăm că am reușit să aducem acești jucători, am avut un plan bun. Până acum ne-a ieșit, am adus jucătorii pe care îi doream.
Nu vreau să comentez ce a spus Gigi Becali despre noi. Aceștia sunt jucătorii pe care i-am vrut și fiecare are dreptul să spună ce vrea. Mai avem două posturi pe care vrem să le acoperim. Ne dorim un atacant, a doua poziție nu pot să o spun.
Sper ca Rareș Ilie și întreaga națională U19 să facă o figură frumoasă. Am așteptări mari de la el și de la toți jucătorii pentru că sunt un grup bun. Pe Rareș Ilie îl vom ceda doar dacă vom primi o ofertă foarte bună. Dar cred că ce ne dorim noi nu poate să vină în această vară.
Bugetul va fi în jur de 7 milioane de euro. Obiectivul este play-off-ul. Pe lângă primele 3 din sezonul trecut, trebuie luată în considerare și Sepsi care are un buget important. Nu trebuie scoase din calcul nici Farul, nici UTA Arad. CFR Cluj are prima șansă la titlu, a luat ultimele 5 campionate și a făcut investiții în continuare”, a mai spus co-acționarul din Giulești.
În final, Victor Angelescu a vorbit despre acțiunea lui Gigi Becali de a strânge semnături pentru demiterea conducerii FRF după eșecurile naționalei, și nu crede că finanțatorul FCSB va avea câștig de cauză.
”Am fost la ambele meciuri ale naționalei în Giulești. Un prim meci bun, mai ales prima repriză. Nu vreau să comentez prea mult, nu sunt specialist. Sunt bucuros că s-a jucat pe Giulești într-o atmosferă frumoasă. Nu știu dacă naționala va mai juca în Giulești, e un lucru care ține de federație, noi suntem ospitalieri.
Cred că ce a spus Gigi Becali despre schimbarea lui Răzvan Burleanu a fost mai mult pentru media. Dacă dorea să facă ceva putea să o facă la Adunarea Generală. Cred că nici dânsul nu crede în această variantă.
Domnul Gică Popescu dacă dorea putea să candideze. Nu pot fi mulțumit de cele patru meciuri ale naționalei, dar nu poate fi vorba de vina președintelui. Cred că este o vină comună. Nu cred că este normal să vorbim despre o singură persoană”, a încheiat Angelescu.