Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Victor Angelescu, reacție clară despre FCSB în play-off: “Nu și-i dorește nimeni! FC Argeș merită să fie acolo”. Exclusiv 

Oficialul celor de la Rapid, Victor Angelescu, are o opinie fermă privind prezența celor de la FCSB în play-off. Acesta spune clar că FC Argeș ar merita să prindă top 6, și nu echipa lui Gigi Becali.
22.02.2026 | 12:26
Victor Angelescu reactie clara despre FCSB in playoff Nu sii doreste nimeni FC Arges merita sa fie acolo Exclusiv
Ce spune oficialul lui Rapid, Victor Angelescu, despre prezența lui FCSB în play-off. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Președintele Rapidului, Victor Angelescu, nu prea îi dorește pe cei de la FCSB în play-off. Acesta spune că, fotbalistic, pentru echipa sa ar fi mult mai bine să joace acolo cu echipe mai ”neexperimentate”, precum Argeș, UTA sau FC Botoșani, decât cu trupa lui Gigi Becali, campioana din ultimele două ediții de SuperLiga.

Ce spune Victor Angelescu despre prezența lui FCSB în play-off: “Nu și-i dorește nimeni! FC Argeș merită să fie acolo”

În intervenția sa de duminică de la FANATIK SUPERLIGA, Victor Angelescu, acționar minoritar și președinte la Rapid, a vorbit despre această palpitantă luptă pentru pozițiile de play-off din campionatul intern. S-a ajuns apoi la eternul subiect din această perioadă: prezența celor de la FCSB în play-off. Invitat duminică în emisiunea de la FANATIK, Dănuț Lupu l-a întrebat direct pe președintele Rapidului: ”Îți dorești FCSB-ul în primele 6?”.

ADVERTISEMENT

Din punct de vedere sportiv, normal că nu cred că își dorește nimeni FCSB în play-off. Asta pentru că e mai simplu să joci cu o echipă ca FC Argeș, UTA, FC Botoșani, adică mai neexperimentată, față de FCSB, care e campioana ultimilor doi ani. Din punct de vedere al fanilor sau fotbalistic, normal că încă două meciuri Rapid – FCSB, FCSB – Dinamo ar face bine fotbalului, dar așa nu știu, 51% nu mi-aș dori, 49% pentru frumusețe ar putea să intre”, a spus Angelescu.

Oficialul din Giulești i-a înțepat apoi pe rivalii de la FCSB și a spus că FC Argeș ar merita să ocupe locul 6. Angelescu este de părere că echipa din Trivale a fost clar dezavantajată de deciziile de arbitraj.

ADVERTISEMENT

Realist vorbind, dacă mă întrebați pe mine, corect este ca FC Argeș să intre în play-off. FC Argeș ar fi trebuit să fie deja în play-off dacă nu existau greșelile de arbitraj”, a mai spus președintele Rapidului.

ADVERTISEMENT

Cum vede Victor Angelescu lupta la titlu. Cele 5 echipe cu șanse în opinia oficialului de la Rapid

În intervenția sa de la FANATIK SUPERLIGA, conducătorul din Giulești a vorbit și despre lupta la titlu. A enumerat aici, ca echipe cu șansele cele mai mari la trofeu, pe U Craiova, Dinamo și Rapid, dar nu le-a exclus, după înjumătățire, nici pe U Cluj și CFR Cluj.

”(n.r. Lupta la titlu va fi în 3?) Nu, nu, nu. Sunt 3 echipe care în momentul de față au fost tot sezonul acolo: noi, Craiova, Dinamo. După înjumătățire va fi alt campionat. Normal, cele 3 din față au o șansă mai mare. Dar e U Cluj în spatele nostru, și CFR vine tare din spate.Dacă sunt 4 puncte de primul loc, de ce nu ai spera?”, a mai spus Angelescu.

ADVERTISEMENT

Victor Angelescu, reacție clară despre FCSB în play-off: “Nu și-i dorește nimeni! FC Argeș merită să fie acolo”. Exclusiv