Sport

Victor Angelescu, decizie în privința lui Mihai Iosif. Ce se întâmplă cu antrenorul Rapidului. Exclusiv

Victor Angelescu, patronul Rapidului, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre perioada grea prin care trece echipa sa.
09.10.2021 | 12:28
Victor Angelescu decizie in privinta lui Mihai Iosif Ce se intampla cu antrenorul Rapidului Exclusiv
Victor Anglescu a ieșit din conducerea APS Holding și se va dedica exclusiv clubului Rapid
ADVERTISEMENT

Rapid a înregistrat trei înfrângeri și două egaluri în ultimele cinci partide de campionat. Formația giuleșteană se situează pe locul 7 din Liga 1, cu 18 puncte obținute după 11 meciuri jucate.

Victor Angelescu, despre perioada grea prin care trece Rapid

Finanțatorul din Giulești susține că se aștepta ca, la un moment dat, Rapid să treacă printr-o perioadă grea, după debutul senzațional pe care l-a avut în acest sezon de Liga 1.

ADVERTISEMENT

În același timp, Victor Angelescu spune că nu se pune problema ca antrenorul Mihai Iosif să fie dat afară de la echipă.

„Nu s-a schimbat nimic, a fost cum a fost la început. Așa cum am mai zis, noi avem un obiectiv foarte clar, dar știam că, la un moment dat, vom pierde și vom avea niște meciuri mai slabe.

ADVERTISEMENT

Nu e atât de ieșit din comun, normal că era mult mai bine atunci. Dar asta e, în viața unei echipei sunt și perioade bune, și rele. Avem același obiectiv. Nu avem ce să discutăm cu staff-ul, pentru că tot ei sunt cei care au câștigat.

Noi suntem în obiectiv, pe locul șapte la egalitate cu locul șase. Nu se pune problema (n.r. ca Mihai Iosif să fie demis)”, a declarat Victor Angelescu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Victor Angelescu: „Nu putem să ne așteptăm la minuni de la Alex Ioniță!”

Omul de afaceri a vorbit și despre situația lui Alex Ioniță, căruia, pe data de 30 septembrie, i-a expirat suspendarea pentru dopaj. Angelescu susține că Ioniță este în parametri optimi, din punct de vedere fizic. Însă, Rapid nu se poate baza pe acesta, momentan, deoarece nu a mai bifat o partidă oficială de peste un an.

„Nu putem să sperăm, în viitorul foarte apropiat, la el (n.r. Alex Ioniță), chiar dacă o să revină. Nu a jucat o perioadă lungă, deci nu putem să ne așteptăm la minuni de la el. Este ok fizic, dar nu a jucat de un an și ceva. Oricât de mult s-ar antrena… mai are nevoie”, a mai spus Victor Angelescu.

ADVERTISEMENT

Rapid, probleme și pe bancă

În ultima perioadă, Rapid s-a confruntat și cu o problemă mai puțin obișnuită. Antrenorul Mihai Iosif a fost suspendat pentru două etape și amendat cu 6.800 de lei, deoarece a oferit indicații la meciurile echipei sale, fără să dețină licență Pro de antrenor.

Daniel Niculae, președintele Rapidului, s-a declarat indignat de faptul că FRF a anunțat suspendarea lui Mihai Iosif cu doar câteva ore înainte ca partida UTA Arad – Rapid, 2-2, să înceapă.

„Nu este normal ca această decizie să apară cu doar câteva ore înaintea unui meci important, contra unei echipe foarte bune. Mihai Iosif îşi stabilise o anumită strategie, iar acum totul este dat peste cap.

Antrenorul Rapidului a fost, este şi va fi numit de către conducerea clubului pe baza CALITĂŢILOR sale şi nu a diplomelor obţinute în 10 ani de zile”, a spus Daniel Niculae, în luna septembrie, pentru pagina de Facebook a Rapidului.

În următorul meci de Liga 1, Rapid o va întâlni, acasă, pe campioana CFR Cluj. Meciul va avea loc duminică, 17 octombrie, de la ora 20:30.

ADVERTISEMENT