Un fotbalist român a ajuns în liga a doua din Croaţia

Eduard Popa   
in Fotbal international
10/02/2018, 08:35
Un fotbalist român a ajuns în liga a doua din Croaţia

Victor Astafei şi-a reziliat contractul cu Sepsi Sfântu Gheorghe în această iarnă. În urmă cu câteva zile, el a dat probe în a doua ligă din Norvegia, la FK Jerv. Fostul jucător al Petrolului, ajuns acum la 30 de ani, nu a rămas la scandinavi şi a ajuns în Croaţia, unde s-a înţeles cu o echipă din al doilea eşalon valoric.

Este vorba despre HNK Gorica, cu care Astafei a semnat un contract pentru un sezon şi jumătate. Gorica este pe locul 2 în liga a doua croată, cu 32 de puncte, la egalitate cu Dugopojle şi cu un punct peste Sesvete. Prima este Dinamo Zagreb II, care nu are însă drept de promovare. 

Astafei: „Îmi doream încă o experienţă în străinătate”

Victor Astafei s-a arătat extrem de încântat de noua oportunitate de a evolua peste hotare: „Mă bucur că am semnat cu Gorica, pentru că îmi doream mult încă o experienţă în străinătate, mai ales într-o ţară atât de frumoasă şi aproape de România. Chiar dacă au fost şi alte opţiuni, am cântărit bine cu familia fiecare aspect şi am ales să vin aici. Sunt şanse mari să promovăm şi sper să pot ajuta şi eu echipa să-şi îndeplinească obiectivul”.

Astafei a avut două experienţe în afara ţării, în Turcia la Adanaspor şi în prima ligă din Malaezia. Fotbalistul a jucat în România pentru Arieşul Turda, ASA Târgu Mureş, Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi, Petrolul Ploieşti, FC Botoşani şi Sepsi Sfântu Gheorghe. În acest sezon el a prins 20 de meciuri pentru covăsneni, pentru care a înscris 3 goluri. 

 

Ştirea MOMENTULUI

Denis Alibec este istorie la FCSB! Cine va purta tricoul cu numărul şapte!

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.