Scăpat de chinurile operației, Victor Becali nici nu s-a gândit să rateze partida FCSB – Lyon, din prima manșă a optimilor Europa League, și a venit la stadion cu o atelă care îi ținea brațul imobilizat.
Din informațiile obținute de FANATIK, impresarul a suferit o intervenție chirurgicală la umăr și este nevoit să poarte pentru o perioadă acea atelă. Victor Becali, care va vedea partida dintr-o lojă în care va sta alături de prieteni, consideră că FCSB poate scoate un rezultat bun în fața celor de la Lyon
”Meci cu mare miză, dar cred că se poate întâmpla orice. Lyon este o echipă puternică, chiar dacă nu mai este Lyon-ul cel pe care l-am văzut noi prin 2006, 2007. Este totuși o echipă puternică, e în revenire și vin dintr-un fotbal puternic.
Oricum, FCSB cred că a făcut mult mai mult decât s-ar fi gândit. Încă o șansă în plus să arate și cred că nu se vor face de râs. Este un meci cu o echipă importantă, dar este devreme de discutat despre transferuri.
Sigur că vor conta absențele unor jucători precum Bîrligea, Olaru și Crețu, sunt jucători importanți, chiar foarte importanți, dar cred că vor găsi soluții să-i înlocuiască. Au jucat cu sufletul toate meciurile până acum, au avut o atitudine extraordinară și cu siguranță acum va fi și mai și. Dar nu întotdeauna poți să câștigi numai cu sufletul”, a declarat Becali.
În același timp, fostul atacant Andrei Cristea este conștient că pe campioana României o așteaptă un duel infernal cu Olympique Lyon, însă așteaptă un rezultat mare și cu ajutorul fanilor care au umplut Arena națională.
”Ne-am obișnuit cu momente frumoase din partea FCSB-ului, au fost rezultate foarte bune în ultimii ani. De ce să nu sperăm? Chiar dacă în seara asta întâlnim, din punctul meu de vedere, o echipă valoroasă, care joacă în campionatul francez. O echipă care are în componență jucători trecuți pe la Arsenal, Bayern Munchen, Ajax, dar și jucători tineri.
Suporterii au fost la înălțime, mai ales în astfel de meciuri, au susținut echipa, au fost un imbold extraordinar. Sunt mulți stimuli care te motivează și jucătorii noștri au arătat că pot face față. Mi-e greu să dau un pronostic, dacă am zis că FCSB este favorită cu PAOK, am spus la început că este favorită și cu Lyon, dar acum aștept să văd ce se întâmplă și în seara asta”, a spus Cristea.