Sport

Victor Becali, propunere surpriză pentru postul de selecționer: „Ar veni, dar numai în anumite condiții”

Victor Becali are o propunere surpriză pentru postul de selecționer, rămas vacant după plecarea lui Mirel Rădoi. Potrivit spuselor sale, Victor Pițurcă ar trebui readus la cârma naționalei.
23.11.2021 | 15:38
Victor Becali propunere surpriza pentru postul de selectioner Ar veni dar numai in anumite conditii
ADVERTISEMENT

În condițiile în care Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea după ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2022 și nu pare deloc dispus să revină asupra deciziei, iar Gică Hagi a refuzat oferta lui Răzvan Burleanu, Victor Becali îl propune selecționer pe omul de care se leagă prezența noastră la Europenele din 2000, 2008 și, într-o mare măsură, 2016.

Pițurcă a avut rezultate, a obținut calificări. Federația ar trebui să facă un efort, să-i satisfacă pretențiile”, susține agentul de jucători, exprimându-și, totodată, convingerea că „Piți” ar fi dispus să revină, dacă federalii i-ar îndeplini condițiile.

ADVERTISEMENT

Următoarea acțiune oficială a echipei naționale va avea loc abia în iunie, odată cu primele meciuri din Liga Națiunilor. În ceea ce privește componența grupei, ne putem aștepta la adversari mult mai puternici, precum Suedia, Rusia sau Slovenia, dar există și un scenariu mai optimist, în care vom da piept cu Islanda, Finlanda și Armenia. Tragerea la sorți va avea loc în cursul zilei de joi, 16 decembrie.

Victor Pițurcă, propus în locul lui Mirel Rădoi la cârma echipei naționale

Părerile sunt împărțite, eu cred că trebuie să facem un proiect. Belgia a format o echipă națională pe baza unui proiect. Noi avem nevoie de un proiect pentru tot fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Eu cred că peste tot ai nevoie de un proiect, și când faci o casă ai nevoie de un proiect. Eu credeam că Hagi nu va accepta oferta, pentru că ar fi existat dubii la orice convocare. Hagi nu este omul care să trăiască astfel, să fie suspectat mereu.

Pentru ce a construit el la Viitorul, nu cred că ar trebui să avem vreodată suspiciuni. El nu face niciodată compromisuri! Hagi era o opțiune foarte bună, dar opțiuni ar putea fi Dan Petrescu, Olăroiu, Răzvan Lucescu.

ADVERTISEMENT

Pițurcă a avut rezultate, a obținut calificări. Ultimele noastre rezultate se leagă de Pițurcă. El ar veni, dar numai în anumite condiții. Federația ar trebui să facă un efort, să-i satisfacă pretențiile.

El a declarat ceva de genul că fără 25.000 de euro pe lună nu vine, iar eu nu cred că pretențiile sunt exagerate pentru ce a făcut el. O garanție nu poate da nimeni, dar având atâtea calificări, de ce nu? Nici Mircea Lucescu nu poate garanta o calificare”, a declarat Victor Becali pentru Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Ionel Ganea îl vrea cu orice preț pe Gică Hagi

În schimb, Ionel Ganea rămâne la părerea că Hagi este cea mai potrivită variantă pentru postul de selecționer și insistă asupra Federației să-i satisfacă orice pretenție pentru a-l convinge. Asta deși „Regele” tocmai a spus pas ofertei lui Răzvan Burleanu, după cel puțin două ore de discuții.

Eu îl puneam pe Hagi la echipa națională cu japca. Îl aduceam, îi ofeream ce vrea el, numai să stea. Cel mai bun exemplu e Louis van Gaal: s-a pensionat, Olanda a încercat cu unii și cu alții, n-a mers, apoi l-au reactivat.

Așa trebuie să facem și noi. La câte lucruri bune a făcut Hagi pentru România, în primul rând îi făceam statuie și în al doilea rând îl aduceam la echipa națională. Să n-o mai dăm de gard că e proprietar de club.

E proprietar că așa a vrut el să fie. Nu vedeți că noi, românii, nu ne mai apărăm țara, nu ne mai dorim nimic? Numai să o vindem și s-o distrugem”, a declarat Ionel Ganea la Pro X.

ADVERTISEMENT