Victor Pițurcă a făcut două alegeri cel puțin surprinzătoare în alcătuirea primului 11 pentru derby-ul cu FCSB. Pe lângă introducerea puștiului de 18 ani Luis Nițu, noul manager general al Craiovei l-a trimis pe teren încă din start pe Renato Kelic, fotbalist care nu are amintiri plăcute în meciurile cu “roș-albaștrii”. FANATIK a aflat că Pițurcă l-a ales pe Kelic la insistențele secundului Corneliu Papură, cel care îl apreciază pe fundașul croat.
Victor Pițurcă a surprins în alcătuirea primului 11 pentru meciul cu FCSB. Pe lângă trimiterea pe teren a debutantului Luis Nițu, și Renato Kelic va începe încă din primul minut derby-ul de pe Ion Oblemenco. FANATIK a aflat și dezvăluie în exclusivitate motivul pentru care croatul apare în linia defensivă, în locul lui Mihai Bălașa.
Fostul fundaș de la FCSB era variantă luată în considerare de Victor Pițurcă pentru a face cuplu în centrul apărării cu Acka, însă insistențele lui Corneliu Papură l-au convins pe fostul selecționer să-l titularizele pe Renato Kelic. Papură îl apreciază enorm pe fundașul central croat, considerându-l, din punct de vedere tehnico-tactic, soluție ideală penrtu apărărea formației din Bănie. Totuși, Kelic are amintiri de coșmar în duelurile precendete cu FCSB. Croatul și-a marcat de două ori în proprie poartă la duelurile cu vicecampioana, a acordat o lovitură de la 11 metri și a văzut cartonașul roșu:
Victor Pițurcă a motivat înainte de startul jocului alegerea cuplului de fundași centrali. Fostul selecționer a ținut să precizeze că nu a vrut să pună o presiune suplimentară pe umerii lui Bălașa, venit în această de la FCSB.
“Da, Mihai Bălașa nu este titular astăzi tocmai din acest motiv. Este posibil să aibă o presiune suplimentară, fiindcă ar juca împotriva foștilor colegi. Să vedem cum va decurge partida“, a declarat Pițurcă.