Ladislau Boloni a fost ofertat de Federația Română de Fotbal să preia prima reprezentativă, dar acesta a refuzat. Victor Pițurcă, omul care i-a dus pe „tricolori” la trei turnee finale, l-a felicitat pentru decizie pe fostul său coleg de la Steaua, mai ales după ce România a pierdut cu Muntenegru, scor 0-3.
Boloni n-a acceptat oferta, deoarece federalii îi puneau în contract o clauză în care era obligat să termine pe primele două locuri din grupa de Nations League. În caz contrar, putea fi demis de la cârma naționalei României, înainte de preliminariile lui EURO 2024.
„Am vorbit cu Boloni, el voia să vină la națională. Voia așa, cam la final de carieră, să antreneze la echipa națională. I-am spus și eu, după acele oferte. Când îți propun această ofertă înseamnă că nu te vor cu adevărat. I-am spus că a ales bine. El e un antrenor mare.
Avea nevoie cam de un an să facă rezultate. Și eu dacă aș veni, mi-ar trebuit 4-5 meciuri să văd jucătorii, ce pot face cu ei. Era foarte greu cu acești tineri. Și mie mi-ar fi greu. Sunt slabi, au mofturi, nu joacă la echipa de club”, a declarat Victor Pițurcă, la Pro Arena.
Printre vinovații pentru insuccesele echipei naționale se numără și jurnaliștii sportivi, crede Victor Pițurcă, care îi ia însă apărarea lui Vlad Chiricheș. Căpitanul „tricolorilor” greșit la patru din cele cinci goluri încasate în dubla cu Muntenegru.
„Și voi sunteți de vină. Voi (n.r. – jurnaliștii) faceți parte din acest fenomen. Vă câștigați salariul din fotbal. Unii jurnaliști au capacitate intelectualîă scăzută care vorbesc despre fotbal. Își fac emisiunile criticând jucătorii. După România – Finlanda 2-0 (n.r. – în preliminariile Euro 2016), Vali Moraru, care și aseară era vehement, voia ca echipa să atace în valuri.
Era în studio cu Paraschivescu și cu Decebal Rădulescu, iar ultimul zicea: ‘Domne, îmi e rușine că sunt român’. Puteți și voi, ceilalți jurnaliști, să îi atargeți atenția. Asta m-a făcut să plec de la echipa națională.
Chiricheş este cel mai valoros jucător al nostru. Chiricheş nu joacă singur, la el se vede imediat greşeala, el fiind şi căpitan de echipă. Dar aşa e în România când există atâţia care critică. Toţi critică pe cineva care face ceva.
Este un jucător modest dar valoros, care joacă în Italia meci de meci, care intră şi vrea să-şi facă datoria. Mai greşeşte, asta e. Am văzut toate meciurile la Sassuolo, a jucat foarte bine, nu e adevărat ce s-a mai scris prin presa din Italia. Chiar dacă mai şi greşea pentru că îi place mingea, îi place să iasă cu ea la picior.
La mine de ce nu făcea greşelile astea? Cere-i (n.r. selecţionerul) să joace repede, direct, învaţă-i să facă marcaj. Mingea nu intră singură în poartă, aşa le ziceam jucătorilor. Vorbeşte cu ei de o sută de ori, explică-le”, a adăugat antrenorul în vârstă de 66 de ani.
Nici Alin Toșca (30 de ani / 30 de selecții și 1 gol) n-a scăpat de criticile lui Victor Pițurcă. Fundașul s-a retras anul acesta de la echipa națională. În ultima perioadă s-a că Vlad Chiricheș și Alexandru Maxim că ar putea urma exemplul fundașului.
„Ăsta e un exemplu negativ pentru jucătorii tineri! Ce faci? Când pierzi un meci, ne retragem, plecăm? Toșca, cine este Toșca ca să se retragă de la echipa națională. A jucat trei meciuri și se retrage? Poate o fi avut anumite motive. Naționala devine neinteresantă pentru jucători”, a mai spus fostul selecționer.
Eșecul din Giulești a fost al patrulea suferit de „tricolori” de când Edi Iordănescu este selecționer. România are o victorie, în Liga Națiunilor, cu Finlanda, un egal, în amicalul cu Israel, și înfrângeri cu Muntenegru (două), Bosnia-Herțegovina și Grecia (amical).
„Nu poţi să joci în această manieră cu Muntenegru. Eu nu pot să cred că au putut juca (n.r. fotbaliştii echipei naţionale) în acest mod! Obţinusem o victorie excelentă cu Finlanda (n.r. scor 1-0), care mie mi se pare că e cea mai valoroasă. Şi veneam după această victorie şi nu pot să cred că am jucat atât de slab cu Muntenegru. Nu pot să cred! Poate au fost prea relaxaţi. La echipa naţională trebuie să dai totul, trebuie să-ţi fie un pic frică pentru că împotriva echipelor mici nu ai decât de pierdut.
Contează să fii extrem de concentrat la fiecare joc, iar tu ca antrenor să simţi jucătorii, să alegi cei mai în formă jucători pentru că orice mic minus contează la acest nivel. Antrenorii noştri tineri nu au experienţa. Şi Contra, şi Rădoi au simţit acest lucru, probabil că şi Edi Iordănescu o să vadă chestia asta, dar o să fie prea târziu”, a conchis Pițurcă.