Fără angajament de mai bine de 4 ani, Victor Pițurcă a avut pe masă o ofertă de la Damac. El a fost chemat să-i ia locul lui Cosmin Contra, cel care și-a dat demisia la începutul lunii decembrie.
”Guriță” a făcut o treabă excelentă la formația saudită, iar conducătorii clubului au încercat să meargă tot pe o variantă din România. Din informațiile FANATIK, unul dintre tehnicienii contactați a fost Victor Pițurcă.
Liber de contract din septembrie 2020, după despărțirea de Universitatea Craiova, fostul selecționer al naționalei României a mai avut două experiențe în Arabia Saudită, ambele la Al Ittihad.
FANATIK a aflat că Pițurcă a refuzat oferta oficialilor saudiți din cauza problemelor financiare cu care se confruntă clubul, dar mai ales a interdicției la transferuri primite din partea FIFA pentru următoarele trei perioade de mercato.
Conducătorii de la Damac l-au avut în vizor și pe Marius Șumudică, aflat sub contract cu Rapid. Cristi Coste a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că arabii erau dispuși să-i dea lui Șumi un salariu de 100.000 de euro pe lună.
Într-o intervenție avută la FANATIK SUPERLIGA, tehnicianul giuleștenilor a anunțat că a refuzat oferta primită de Damac și a dezvăluit faptul că ar fi câștigat foarte mulți bani dacă accepta să meargă.
”A căzut oferta de la Damac. Am căzut de acord că nu pot să accept așa ceva în sensul în care mi-am dat cuvântul aici. M-am luptat foarte mult să ajung la Rapid. Oferta a venit înainte cu două zile de meciul cu Buzău, cam când a plecat Contra.
Oferta era de 850.000 de euro până în mai cu amendamentul de a rămâne în prima divizie. Ei sunt pe locul 10 acum. Și dacă rămâneam în prima ligă, se prelungea contractul automat și sezonul următor primeam 1.8 milioane de euro. Eu și cei 6 băieți din staff-ul meu. Aceștia erau banii pe un an și jumătate”, a declarat Șumudică.
În cele din urmă, oficialii de la Damac s-au reorientat după refuzurile primite de la Victor Pițurcă și Marius Șumudică. În locul lui Cosmin Contra a fost adus bosniacul Sergej Jakirovic, fără contract din septembrie, după ce a fost dat afară de la Dinamo Zagreb.