Victor Piţurcă. Amintiri târzii cu „Gerd Muller al României”

SPECIAL FANATIK
Andrei Dicu   
în Sport
08/05/2018, 20:40
Victor Piţurcă. Amintiri târzii cu „Gerd Muller al României” SPECIAL FANATIK

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a împlinit 62 de ani, prilej cu care îl felicităm. Ultima oară, antrenor în fotbalul arab, Victor Piţurcă rămâne unul dintre cei mai căutaţi tehnicieni dar şi unul dintre cei mai „scumpi”, după cum, de altfel, mărturisea. Iată, însă, câteva dintre secretele fostului golgeter Victor Piţurcă, un atacant cu un joc de careu impresionant, de talia lui Gerd Muller, care marca goluri antologice dar şi rata, pe măsură…

Disciplină deprinsă de la Halagian:” Dacă nu puneţi ordine în capul lor, nu facem nimic!”

Venit la Steaua de la FC Olt destul de târziu, după ce nu a avut loc în echipa mare a Craiovei şi după ce s-a „plimbat” pe la Pandurii şi pe la Drobeta, Piţi avea să intre în galeria de aur a roş-albaştrilor. În primul rând, l-a ajutat capacitatea teribilă de a înscrie din situaţii imposibile. Unul dintre celebrele sale goluri a fost marcat în minutul 86 al returului cu finlandezii de la Kuusysi Lahti, o reuşită care aducea calificarea Stelei în semifinala cu Anderlecht şi celălalt a fost înscris chiar în minutul 4 al returului cu belgienii, când, cu un adversar „în cârcă” a deschis seria golurilor echipei lui Ienei. Apoi, jocul lui Piţurcă se completa atât de bine cu cel al lui Lăcătuş, încât era greu să-i desparţi, deşi pe margine se mai afla şi Radu II. Sârguincios la antrenamente, adept al ordinii şi al disciplinei (ca şi în cariera de antrenor), calităţi pe care le însuşise de la Halagian, la FC Olt, Piţurcă devenise un exemplu, chiar dacă acestea pot părea vorbe mari. Deşi au avut multe de împărţit, regretatul Ion Alecsandrescu mărturisea, într-o discuţie particulară, că, la un moment dat, Piţurcă s-a plâns de atitudinea colegilor săi mai tineri:” Nu merge aşa! Dacă nu puneţi ordine în capul lor, nu facem nimic!”.

„Cu zgârciţii ăştia nu facem nimic. Dorinel Munteanu şi Mihali trebuiau să vină la noi!”

Mai târziu, când a revenit în ţară de la echipa franceză de Liga a II-a, Lens, unde a jucat alături de Tudorel Stoica, a mărturisit că doreşte să devină antrenor:”Dacă se poate, chiar la Steaua!”. Intenţia sa n-a întârziat să devină realitate, pentru că a fost numit antrenor în Ghencea, ca şi Tudorel Stoica, dar sub directoratul lui Emerich Ienei. Regretatul jurnalist Valentin Păunescu povestea despre o discuţie avută cu Piţi, chiar în acea perioadă, 1991-1992: „L-am întrebat: Faceţi echipă? Piţurcă a răspuns: Nu cred, cu zgârciţii ăştia nu facem nimic. Dorinel Munteanu şi Mihali trebuiau să vină la noi. Au fost în turneu cu Steaua şi au ajuns la Dinamo!”. Mai târziu, când avea să preia, întru totul, frâiele echipei din Ghencea, a avut din nou probleme cu mentalitatea şefilor clubului. A dorit să aducă jucători din Africa, despre care spunea – graţie experienţei sale din Franţa – „sunt ieftini, talentaţi şi rentabili”. N-a fost să fie…

Acuzaţii de mită şi refuzul de a face blaturi

Un alt moment delicat din cariera lui Piţurcă s-a petrecut după transferurile în străinătate ale unor jucători precum Dan Petrescu şi Iulian Minea. Atunci, antrenorul l-a acuzat pe Ion Alecsandrescu de faptul că a reuşit să bage în buzunar 30.000 de dolari şi că i-a cerut să „trântească” un meci cu Sportul Studenţesc. Nu ştim exact cum au stat lucrurile, dar despre cei plecaţi dintre noi, numai de bine. Apoi, a avut un diferend cu secundul Ţiţi Dumitriu şi a fost îndepărtat de la club. Cazul său a făcut vâlvă la acea vreme şi puţini ştiu că, după acele scandaluri, clubul Steaua a propus trecerea ofiţerului Victor Piţurcă în rezervă. Solicitarea s-a aprobat, cu promptitudine cazonă.

Acestea sunt doar câteva amintiri târzii cu Victor Piţurcă, un om care a dat mult dar care, în multe ocazii, a fost terfelit, pe nedrept. Dar, despre asta, poate cu altă ocazie. La mulţi ani, domnu’ Piţi!

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles