Sport

Victor Pițurcă, dezvăluiri despre relația cu Cristi Chivu! Fostul selecționer a analizat și parcursul tehnicianului la Inter

Victor Pițurcă a vorbit despre relația pe care o are în momentul de față cu fostul său elev, Cristi Chivu. Acesta a analizat și situația în care se află Inter sub comanda tehnicianului român.
05.02.2026 | 09:15
Victor Piturca dezvaluiri despre relatia cu Cristi Chivu Fostul selectioner a analizat si parcursul tehnicianului la Inter
Victor Pițurcă a vorbit despre relația sa cu Cristi Chivu. FOTO: Sport Pictures / Hepta / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Victor Pițurcă a colaborat cu Cristi Chivu în două perioade la echipa națională a României. Fostul selecționer a dezvăluit că nu a mai vorbit cu fostul său elev în ultima perioadă, deoarece acesta este extrem de ocupat după ce a preluat banca Interului. Victor Pițurcă s-a pronunțat și cu privire la parcursul „nerazzurrilor” din acest sezon.

Victor Pițurcă, dezvăluiri despre relația cu Cristi Chivu

Victor Pițurcă a vorbit despre relația pe care o are în momentul de față cu Cristi Chivu. „Adevărul este că în ultimul timp nu am mai dialogat. Cristi a avut un program foarte încărcat și nu îmi permit eu să-i dau sfaturi în ceea ce o privește pe Inter. El cunoaște foarte bine clubul, jucătorii și știe ce are de făcut”, a spus fostul selecționer.

ADVERTISEMENT

Victor Pițurcă a fost impresionat de parcursul pe care Inter l-a avut sub comanda lui Cristi Chivu. „Nerazzurrii” sunt lideri în Serie A, însă au ratat calificarea directă în optimile Champions League, urmând să îi întâlnească în play-off pe norvegienii de la Bodo/Glimt. „Eu am spus de la început că va face treabă. În ceea ce privește rezultatele mai puțin bune împotriva unor cluburi puternice din Champions League, acolo se face diferența la lotul de jucători.

Când joci cu Liverpool și Arsenal se vede. S-a pierdut pe greșeli de arbitraj, dar și din cauza ghinionului. Cristi mai are de muncit la Inter. Cert este că face o treabă bună până acum, lucruri extraordinare. Nu este ușor să fii lider în Serie A. Va face treabă și în Champions League, sunt sigur”, a declarat tehnicianul, conform Digi Sport.

ADVERTISEMENT

În ce perioade au colaborat Victor Pițurcă și Cristi Chivu

Victor Pițurcă i-a oferit debutul lui Cristi Chivu la prima reprezentativă a României, într-o partidă amicală cu Cipru (2-2), disputată în august 1999. Mai apoi, cei doi au colaborat în al doilea mandat al tehnicianului pe banca naționalei, în perioada 2004-2009, când Chivu devenise căpitanul echipei.

ADVERTISEMENT

Cea mai importantă performanță realizată în perioada petrecută de cei doi la echipa națională a fost calificarea la turneul final al EURO 2008. Cristi Chivu a fost titular în majoritatea partidelor din campania de calificare, iar la turneul final a fost integralist și căpitan în toate cele trei jocuri din grupa C, 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și 0-2 cu Olanda.

Victor Pițurcă, mesaj pentru Mircea Lucescu

Selecționerul României, Mircea Lucescu, traversează momente dificile în această perioadă, iar Victor Pițurcă i-a transmis un mesaj experimentatului tehnician. „Am citit și eu, chiar m-am și interesat. Am înțeles că situația nu este chiar atât de gravă cum se vehiculează. Am înțeles că Mircea Lucescu este bine, stabil și îi doresc multă sănătate.

ADVERTISEMENT

Îmi pare rău pentru ceea ce i se întâmplă. Sigur, dacă selecționerul nu este 100% atunci este o problemă, normal. Nu e cazul să vorbim însă despre asta. Dacă ar fi vorba despre asta, atunci ar fi avut loc discuții și se luau măsuri”, a afirmat acesta.