Victor Pițurcă, fostul mare fotbalist român, a vorbit despre posibilitatea ca Steaua, echipa pentru care a jucat ani la rând, să primească drept de promovare în Superliga României. În opinia sa, legea dezavantajează în mod evident clubul Armatei. Mai mult, antrenorul a comentat și declarațiile date de ministrul Apărării, Radu Miruță, care a spus că Steaua ar trebui lăsată în primul eșalon dacă își câștigă locul pe merit sportiv.
CSA Steaua București nu poate promova în Superliga din cauza formei sale de organizare juridică. Clubul aparține Ministerului Apărării Naționale și funcționează ca instituție de drept public. Conform regulamentelor Federației Române de Fotbal și ale Ligii Profesioniste de Fotbal, echipele care evoluează în prima ligă trebuie să fie organizate ca societăți comerciale, adică entități de drept privat.
Atât timp cât CSA Steaua rămâne structură de stat și nu se reorganizează ca entitate privată sau nu cesionează activitatea fotbalistică către o societate comercială, promovarea în Superliga nu este posibilă din punct de vedere regulamentar, chiar dacă echipa obține pe teren suficiente puncte.
Recent, Radu Miruță, ministrul Apărării, a acordat un interviu în care a declarat că legea ar trebui modificată pentru ca Steaua să poată promova în Superliga României. Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei României, a intervenit și spune că declarațiile sale sunt corecte și că s-ar bucura să îi vadă pe roș-albaștri în prima ligă.
„Nu mi-a plăcut prima dată ce a spus ministrul și chiar n-am vorbit în termeni buni despre el, dar acum m-am bucurat foarte mult. Pentru că, dacă el își propune ceea ce a spus, ar fi formidabil pentru acest brand numit Steaua, mă refer și la club, și la echipa de fotbal. Este păcat ca un asemenea club să dispară din țară. Îmi pare rău pentru suporterii care au mers către FCSB, poate au și ei dreptatea lor, dar adevărata Steaua este Steaua Ministerului Apărării Naționale.
Steaua care joacă în Ghencea, iar acest brand nu trebuie să dispară. M-aș bucura foarte mult ca ceea ce a spus ministrul să se adeverească, să se discute la cel mai înalt nivel și Steaua să poată să promoveze. E inadmisibil ca o lege, care nu e corectă, să nu dea voie, vezi Doamne că e club departamental. Și care e problema? Sunt mai multe cluburi în lumea asta cunoscute, care sunt departamentale, care primesc bani, și care e problema? Aud că din banii noștri, pe cuvânt, din banii voștri, care e problema? E vorba de Steaua, e vorba de sport, de sănătate”, a precizat Victor Pițurcă pentru IamSport.
Mai mult, fostul mare fotbalist român consideră că, în cazul în care legea s-ar schimba și Steaua ar ajunge în prima ligă, Gigi Becali, patronul de la FCSB, nu ar avea motive să protesteze, întrucât promovarea ar fi una legală, obținută pe merit sportiv.
„Nu știu 100%. Se vorbește despre anumite partide, însă nu știu sigur. Totuși, se întâmplă ceva de Steaua nu a fost lăsată să promoveze. Și nu știu de ce se supără anumiți oameni, de ce sunt contra. De ce ar fi Gigi Becali contra ca Steaua să promoveze? Chiar nu înțeleg.
Îl știu foarte bine, dar chiar nu înțeleg ce treabă are el dacă promovează Steaua. Începe să se ia la luptă cu cutare, cu cutare, iar de ministru acum a zis că nu știu ce, nu știu ce-l deranjează pe el Steaua. Tu ești FCSB, tot timpul a zis că nu-l interesează pe el Steaua, repetă de 1.000 de ori, ce treabă mai ai? Dacă judecătorii au decis că asta e Steaua, fiecare să-și vadă de treaba lui!”, a mai spus Pițurcă, conform sursei menționate anterior.