Sport

Victor Pițurcă, sceptic în privința FCSB-ului de a prinde play-off-ul: „Are șanse mici, nu văd cum o să câștige de acum încolo”

Victor Pițurcă a vorbit despre șansele FCSB-ului de a prinde play-off-ul. Fostul selecționer al României este de părere că „roș-albaștrii” nu vor prinde primele 6 locuri.
28.09.2022 | 12:23
Victor Piturca sceptic in privinta FCSBului de a prinde playofful Are sanse mici nu vad cum o sa castige de acum incolo
Victor Pițurcă este de părere că FCSB-ul are șanse minime să prindă play-off-ul SuperLigii. Sursă foto: Sport:pictures.eu
ADVERTISEMENT

Victor Pițurcă a analiza șansele FCSB-ului de a prinde play-off-ul. Fostul selecționer al României nu o vede pe formația antrenată de Nicolae Dică între primele 6 echipe din SuperLiga.

Victor Pițurcă, sigur pe răspunsul dat: „FCSB are șanse mici de a prinde play-off-ul”

FCSB se află pe locul 14 în campionat, cu doar 8 puncte în 9 partide. Pentru „roș-albaștri” urmează duelul cu FC Argeș, care va avea loc duminică, 2 octombrie, de la ora 21:30.

ADVERTISEMENT

Victor Pițurcă consideră că misiunea formației patronată de Gigi Becali de a prinde play-off-ul este una foarte dificilă. „Pentru FCSB va fi greu să se califice în play-off, are șanse mici. Eu nu cred că vor reuși, pentru că nu există constanță. Când joacă un meci bine, când joacă un meci, două mai slab”, a declarat Victor Pițurcă, la Pro Arena.

FCSB are o singură victorie în 9 partide în campionat. Singurul succes a venit pe teren propriu, scor 3-2 împotriva Chindiei Târgoviște, „lanterna roșie” din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

„O singură victorie și nu văd nici de acum încolo cum să câștige. Vom vedea ce a făcut Dică în această pauză, cum va arăta echipa”, a mai spus Victor Pițurcă.

FCSB, analizată de Victor Pițurcă și în Conference League

În grupele Conference League, „roș-albaștrii” au adunat un punct în două partide, însă Victor Pițurcă este de părere că FCSB nu joacă la capacitate maximă. „FCSB pare că nu acordă o prea mare importanță competiției, cu toate că eu nu sunt de acord… Orice jucător care intră în teren trebuie să joace pentru victorie. Dar au și grupă mai grea.

ADVERTISEMENT

E dificil, pentru că jucăm la un anumit nivel. Cum forțează o echipă… West Ham ne-am bătut cu ei prima repriză, cum au forțat, ne-au bătut de nu ne-am văzut”, a mărturisit Victor Pițurcă.

FCSB a pus în vânzare biletele pentru următorul meci din UEFA Conference League. Trupa lui Nicolae Dică va da piept cu Silkeborg, în deplasare, astfel suporterii care doresc să meargă în Danemarca își pot achiziționa deja bilete.

ADVERTISEMENT

Risto Radunovic s-a accidentat în meciul Muntenegru – Finlanda

Risto Radunovic (30 de ani) a ieșit accidentat în prima repriză din meciul Muntenegru – Finlanda. Fotbalistul lui FCSB a părăsit terenul în minutul 25, însă conform FANATIK problemele muntenegreanului nu sunt grave.

FANATIK a anunțat în exclusivitate că Risto Radunovic va fi supus unui RMN miercuri, 28 septembrie. „Roș-albaștrii” așteaptă cu nerăbdare verdictul medicilor, după ce fundașul muntenegrean a devenit om de bază în lotul lui Nicolae Dică.

Titularul și la naționala Muntenegrului, Risto Radunovic a evoluat de 11 ori încă din primul minut pentru FCSB. Singura excepție o reprezintă meciul cu Anderlecht Bruxelles, când a intrat pe teren în minutul 69.


  • (P) Cota BETANO la FCSB – FC Argeș: 1,44 este cota pentru “șansă dublă 12 și sub 4,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT