News

Victor Ponta a calculat de câți bani au nevoie românii! „Dacă nu îi are ne dă în cap”

29.11.2020 | 16:22
Victor Ponta a calculat de cati bani au nevoie romanii Daca nu ii are ne da in cap
ADVERTISEMENT

Victor Ponta a calculat de câți bani au nevoie românii! De altfel, aflat în plină campanie electorală, liderul Pro România a abordat mai multe subiecte la Marius Tucă Show. Acesta a vorbit despre planuri, dar și despre funcţii şi demisii în politică.

Ponta recunoaște că fuziunea cu ALDE este făcută mai degrabă din interes. „Am făcut asta pentru că eram mici. Am avut o experienţă comună anul trecut cu Mircea Diaconu, când am obţinut 9.5%”.

ADVERTISEMENT

Liderul Pro România spune că a fost singurul politician care a vorbit în timpul carantinei. Ponta n-a fost de acord cu măsurile, pentru că „erau absurde şi alea bune deveneau absurde la aplicare”.

Victor Ponta a anunțat de câți bani au nevoie românii!

Într-o altă ordine de idei, Ponta a anunțat că suntem prea săraci ca să stăm în lockdown, pentru că jumătate din populaţia României n-are bani puşi în bancă.

ADVERTISEMENT

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a împărțit gândirea pandemică în trei școli. „A noastră care zice să ne spălăm pe mâini, să punem pexiglas, a lor care zice să fie lockdown şi în 2-3 săptămâni scade numărul de infectaţi zilnic şi a lui Iohannis-PNL.

Care zice că cel mai bun e un lockdown de mijloc care nu funcţionează, omori şi economia şi nici nu opreşti pandemia”

ADVERTISEMENT

Victor Ponta știe și de ce carantinarea nu s-a făcut mai devreme. „Nu au făcut asta pentru că s-au gândit că dacă îi închid pe oameni se enervează şi nu mai votează cu ei, dacă testăm mult vor fi multe cazuri şi se vor speria oamenii”

Victor Ponta a acceptat să vorbească și despre destrămarea USL. „L-au schimbat pe Crin cu Iohannis, le-am spus ca eu nu candidez contra lui Crin. Şi l-au schimbat. Mi l-a propus pe Klaus Iohannis în Guvern.

ADVERTISEMENT

Crin a rupt USL pentru Iohannis. Până la final de 2013 a fost o prietenie adevarată cu Crin. El a avut o camarilă şi eu alta care s-au luptat între ele şi au reuşit să ne facă să nu mai avem încredere. A fost influenţa celor din jur mai mare. E o lecţie importantă pe care am învăţat-o atunci”.

Victor Ponta suține că Marcel Ciolacu a fost păcălit de Klaus Iohannis. „Ciolacu îmi zicea în vară să facem alianţă, apoi l-a scos cineva din priză şi nu a mai vrut.

Am zis că îi sun eu pe cei din PSD, dar el mi-a a spus că PSD trebuie să iasa pe locul 2. Marţi şi-a dat seama Ciolacu că Iohannis l-a minţit, că nu va primi nimic în decembrie, că îi va lua pe USR”.

Totodată, Victor Ponta spune că dacă ajunge la guvernare ar acorda venitul minim de criză, pentru că orice om trebuie să aibă 2000 de lei. „Dacă nu-i are, moare de foame sau ne dă în cap, ambele variante sunt rele”, a mai transmis liderul Pro România.

ADVERTISEMENT