News

Victor Ponta acuză PSD de o înțelegere cu PNL: ”Chiar dacă unii au făcut azi blat, noi ne luptăm în continuare”

01.09.2020 | 00:05
Victor Ponta acuza PSD de o intelegere cu PNL Chiar daca unii au facut azi blat noi ne luptam in continuare
ADVERTISEMENT

Fostul premier Victor Ponta, actualul lider al Pro România a acuzat PSD de o înțelegere cu PNL înaintea moțiunii de cenzură din Parlament. Într-o postare pe Facebook, fostul premier a spus: ”Chiar dacă unii au făcut azi blat și au chiulit din plen, noi ne luptăm în continuare cu acest Guvern incompetent și corupt!

”Noi ne luptăm în continuare cu acest Guvern incompetent și corupt!”

Victor Ponta a spus că Partidul Social Democrat “plăteşte bani grei” pentru a se lupta cu partidul său. Fostul social-democrat susține că parlamentarii PSD au reușit să se mobilizeze doar la moțiunea de cenzură prin care și-au dat jos propriul premier, Sorin Grindeanu. În opinia liderului Pro România, când vine vorba de moţiunea contra Partidului Național Liberal, parlamentarii SPD ”se ‘îmbolnăvesc’ subit exact în numărul necesar”.

ADVERTISEMENT

Noi, cei de la Pro România, ne-am luptat în fiecare zi cu Orban şi PNL, am votat şi moţiunea de cenzură din februarie şi am fost singurii care am votat împotriva învestirii Guvernului Orban 2 în martie. Azi am fost prezenţi toţi 24 să votăm moţiunea de cenzură. Chiar dacă unii au făcut azi blat şi au chiulit din plen, noi ne luptăm în continuare cu acest Guvern incompetent şi corupt!

În acest timp, PSD plăteşte bani grei ca să se lupte cu Pro România, scoate în faţă mici şmenari şi valutişti timişoreni care spun că pesediştii s-au “îmbolnăvit” azi şi nu au venit la Parlament că “i-a demobilizat Ponta“, a scris Ponta pe Facebook.

ADVERTISEMENT

”PNL își bate joc de români”

El susține că PNL ”îşi bate joc de români în continuare exact cu sprijinul vânzătorilor şi conservelor păstrate de Ciolacu în conducerea PSD – şi cu banii de la buget cheltuiţi de PSD pentru propaganda împotriva Pro România, exact cum făcea şi Dragnea în 2018 – 2019“.

Într-o intervenție televizată la Digi24, Ponta a spus că ”ceea ce s-a întâmplat azi în Parlament este o rușine pentru liderii PSD care au jucat la cacealma“. El a subliniat că depunerea unei noi moțiuni de cenzură, în sesiunea ordinară, “ar fi deja penibil”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că social democrații nu mai iau în calcul să înainteze o moțiune în sesiunea ordinară a Parlamentului care începe marți, 1 septembrie.

Pe de altă parte, Alfred Simonis, a spus că Victor Ponta nu a făcut altceva decât “să submineze” prin atacurile la adresa PSD şi prin încercările de demobilizare a parlamentarilor Pro România, cât şi PSD.

ADVERTISEMENT