Societatea din România e în fierbere după ce în urmă cu mai multe zile au fost făcute publice cheltuielile administrației Iohannis din ultimii ani. Mai exact banii plătiți pe diferite curse private spre destinații care sub nicio formă nu își justifică banii.
De exemplu, președintele și soția sa alături de ”alai” au mers la Jocurile Olimpice de la Paris, iar distracția a costat 200.000 de euro. Asta, în condițiile în care un bilet de avion la clasa business nu poate costa mai mult de 1.000 de euro.
”Nu se poate să ai așa președinte în asemenea hal, nu se poate, dar câtă nesimțire să ai să te duci la Jocurile Olimpice de la Paris să te coste 200.000 de euro cursa? Avionul privat?”, s-a întrebat, revoltat, Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii Sport și politică.
”La business era 1.000 de euro biletul. Nu cred că l-a interesat de noi”, a intervenit Victor Ponta. ”200.000 de euro? Vorba unei prietene, îmi spunea, păi își lua două avioane private din banii ăia. Flotilă își făcea, prezidențială. A părut în multe privințe mai rău ca Ceaușescu”, a replicat Ivanovici.
Victor Ponta i-a dat dreptate jurnalistului și spune că Iohannis a fost, de fapt, mai rău decât dictatorul Nicolae Ceaușescu. ”E mult mai rău, aroganța lui, dezinteresul lui. Ceaușescu și când făcea prostii, era patriot.
Zicea că vrea să facă pentru România. Când ne-a pus să plătim toate datoriile, de muream de foame, în mintea lui era ceva bun, să nu depindem. Pe vremea lui Iohannis ne-am îndatorat 200 de miliarde, atât e datoria în 10 ani.
Apoi ne supărăm că vor copiii noștri să plece? Să plătească datoriile noastre?”, a concluzionat Ponta. În total, Klaus Iohannis ar fi folosit peste 10 milioane de euro din bani publici pentru deplasările sale externe, în toți anii săi de mandat.