News

Victor Ponta cere reluarea turului doi, însă susține că va candida în noile alegeri. „Este soluția bună pentru democrația românească”

Victor Ponta a transmis un mesaj în vederea reluării turului doi. În același timp, acesta a anunțat că dorește să candideze la prezidențialele din luna mai
21.02.2025 | 20:23
Victor Ponta cere reluarea turului doi insa sustine ca va candida in noile alegeri Este solutia buna pentru democratia romaneasca
Victor Ponta vrea turul doi înapoi, dar susține că va candida la alegerile din mai. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Fostul premier, Victor Ponta, cere reluarea turului doi, cu cei doi candidați, Elena Lasconi și Călin Georgescu. Totuși, acesta susține că este hotărât să candideze la alegerile din mai. Mesajul transmis de acesta pe rețelele de socializare.

Victor Ponta vrea turul doi înapoi

Reacția acestuia a venit în urma protestelor din Piața Victoriei, unde manifestanții cer reluarea turului doi și strâng semnături pentru Călin Georgescu.

ADVERTISEMENT

„Acum este clar că soluția bună pentru democrația românească este RELUAREA TURULUI 2 – cu Elena Lasconi și Călin Georgescu! Dacă acest lucru nu se va întampla, sunt convins că în luna Mai românii vor decide să-i pedepsească foarte dur pe toți cei care nu le-au respectat votul!”, a scris Ponta pe Facebook.

În același timp, la începutul lunii, Victor Ponta a anunțat că dorește să intre în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. El a vorbit, atunci, despre schimbări radicale.

ADVERTISEMENT

„Sunt foarte hotărât să intru în luptă. Românii să aibă mai mulți lideri curajoși, care să propună o schimbare radicală, așa cum așteaptă ei. Nu să lase să se perpetueze sistemul lui Iohannis încă cinci ani, cu un președinte la fel ca Iohannis.

Știu cum trebuie să duc această bătălie. O să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală și o să mă lupt pentru acesta alături de toți românii care vor schimbare. Trebuie neapărat să punem România pe primul loc”, a transmis Victor Ponta, prin intermediul unui videoclip postat pe rețeaua de socializare Facebook.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în cadrul unei emisiuni de la Digi24, acesta a afirmat că strânge semnături pentru candidatura sa. De asemenea, a menționat că este foarte hotărât în acest sens.

ADVERTISEMENT

„Cu siguranță până pe 15 martie știm toți candidații. Eu nu mă voi da înapoi. Sunt foarte hotărât să candidez”, a declarat Ponta, conform digi24.ro. Totuși, înainte de toate, acesta a spus că, în primul rând, vrea să vadă dacă se reia turul doi.