News

Victor Ponta critică dur Guvernul Orban: ”Ce blestem pe țara asta. Să fie la putere asemenea oameni când avem o criză”

08.04.2020 | 16:04
Victor Ponta critica dur Guvernul Orban Ce blestem pe tara asta Sa fie la putere asemenea oameni cand avem o criza
ADVERTISEMENT

Victor Ponta critică dur Guvernul Orban pentru măsurile economice luate în timpul pandemiei de coronavirus. Aflat în Opoziție, fostul președinte PSD consideră că măsurile Executivului nu sunt de bun augur pentru populație și firmele din țară.

Victor Ponta critică dur Guvernul Orban: ”Ce blestem pe țara asta. Să fie la putere asemenea oameni când avem o criză”

Fostul premier al României din partea PSD, Victor Ponta, actualmente lider al partidului PRO România, critică în termeni foarte duri măsurile Guvernului Orban luate pe timp de pandemie.

ADVERTISEMENT

Fostul șef de la Palatul Victoria acuză actualul Executiv că ia greul de la cei bogați și de la firmele internaționale și o pune pe românii de rând și pe firmele autohtone.

”Exact ca și în 2010 Guvernul ia povara de la cei bogați si de la firmele internaționale și o pune pe românii obișnuiți și pe firmele romanești!

ADVERTISEMENT

Ce blestem pe țara asta când avem o Criză să fie la Putere asemenea oameni! În 2010-2012 românii au suferit 3 ani din cauza guvernanților lași și incompetenți / de data aceasta cât timp?”, scrie Ponta pe pagina personală de Facebook.

Reacția lui Ponta vine după ce economistul Adrian Câciu a criticat Ministerul Finanţelor şi Guvernul României pe pagina sa de socializare, prin publicarea unei “scrisori de scuze“, adresată copiilor, dar şi pensionarilor din România.

ADVERTISEMENT

Victor Ponta, la ”Fan România”: ”În actualul Guvern există oameni care profită de această situaţie”

În urmă cu câteva zile, la o intervenție la emisiunea ”Fan România”, Victor Ponta a dezvăluit că în actualul Executiv există oameni care profită de această situaţie.

“Din păcate, Guvernul, probabil, are tot felul de oameni de afaceri care câştigă foarte mulţi bani. Ştiţi ce mă supără? Nu sunt firme româneşti. Toate sunt firme străine. Puterea pe care o au asupra acestui Guvern este împotriva românilor.

ADVERTISEMENT

În timp ce noi nu facem chestia asta, alţii o fac. Ştiţi ce a făcut Franţa? A închiriat cel mai mare avion de la ruşi şi şi-a adus din China 10 milioane de costume de protecţie, măşti, etc. Nu cred că s-a supărat America sau NATO. A zis Macron că ăsta e interesul ţării mele. Ce a făcut Germania. A oprit producţia de maşini ca să nu scadă preţul”, a spus Ponta.

ADVERTISEMENT