În ultimul timp, Victor Ponta și-a exprimat simpatia față de Călin Georgescu, pe rețelele de socializare. Se pare că cei doi împărtășesc aceleași idei, iar în acest sens, fostul premier a răspuns unor curiozități.
„N-am niciun tandem cu domnul Georgescu, nu cred că ne-am văzut de foarte mulți ani”, a spus Victor Ponta luni, în cadrul unei emisiuni de la Digi24.
Acesta a fost întrebat despre pozele postate pe contul său oficial de Facebook, create cu inteligența artificială, în care apare in ipostaze asemănătoare cu ale lui Călin Georgescu.
Fostul premier a publicat imagini în care apărea înotând sau călărind. Acesta a explicat că doar s-a amuzat pe seama lor și doar le-a distribuit mai departe.
De asemenea, tot pe rețelele de social media, Ponta a dat declarații în favoarea lui Călin Georgescu. A folosit, în mod repetat, sintagma „schimbare radicală”.
„În aceste moment, singurul candidat anunțat cu discurs anti-sistem și cu schimbarea radicală e Călin Georgescu. Candidații care spun să păstrăm sistemul, sunt pierzători din start. Eu nu cred că trebuie să fie doar domnul Georgescu pe partea candidaților schimbării și în sensul ăsta am spus că sunt hotărât să mă implic.
Și domnul Georgescu, ca și mine, am fost din sistem. Eu însă, de mai multe ori, am fost dușmanul sistemului, și la alegerile din 2014, atunci când sistemul l-a vrut pe Klaus Iohannis, și după aceea când am fost obligat să plec din funcția de premier, eu și familia avem o mulțime de dosare, am fost dat afară din PSD. N-am cedat. Și acum se va întâmpla același lucru”, a afirmat Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni de la Digi24.
În același timp, Victor Ponta a susținut că la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 l-a votat pe Marcel Ciolacu, însă PSD nu mai are candidat propriu, iar electoratul „suveranist” al partidului nu va vota candidatul indicat de la centru.
„Electoratul PSD nu va vota ceea ce s-a decis la nivelul coaliției (Crin Antonescu, candidatul comun – n.r.)”, a mai spus Ponta, conform sursei menționate.
De asemenea, prin intermediul unui clip video postat pe pagina de Facebook, Ponta a spus despre Crin Antonescu faptul că este „un candidat al trecutului, al sistemului, un candidat al nimănui pentru nimic”.