News

Victor Ponta, dezamăgit de situația în care se află România: ”În Schengen nu ne primesc, suntem ultimii fraieri fără vize de America”

Victor Ponta, fost premier, e dezamăgit de modul în care România e tratată de Uniunea Europeană și de partenerii americani.
25.10.2022 | 11:59
Victor Ponta dezamagit de situatia in care se afla Romania In Schengen nu ne primesc suntem ultimii fraieri fara vize de America
Victor Ponta, dezamăgit de UE. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Fostul premier a remarcat cum țara noastră are toate șansele să rateze, din nou, aderarea la spațiul Schengen, pe lângă faptul că Statele Unite ale Americii nu acordă vize țării noastre, așa cum o fac cu aproape toată lumea civilizată.

Victor Ponta, nemulțumit pe clasa politică din România

Principalii vinovați pentru această situație sunt politicienii care conduc țara și care nu par capabili să negocieze condiții mai bune pentru România.

ADVERTISEMENT

”Vi se pare că-i doare undeva că motorina s-a făcut din nou 7 lei, că vor creşte ratele din nou. De ce suntem ultimii proşti care deşi avem energie şi cmbustibili proprii, plătim pe ele mai mult decât Austria.

De ce suntem ultimii proşti care nu suntem primiţi în Schengen, deşi am pompat miliarde de euro în companii din Franţa şi alte state. Cu ce ne-am ales în aceşti 10 ani?”, a răbufnit Ponta la România TV.

ADVERTISEMENT

Cea mai mare dezamăgire pentru Victor Ponta e faptul că actuala clasă politică lăsase să se înțeleagă, prin mesaje optimiste, că România va adera la Schengen. Din păcate, remarcă Ponta, acest lucru nu se va întâmpla.

”Eram convins că o să fim acceptaţi în Schengen, dar se pare că nu ne primesc, suntem ultimii fraieri care nu avem vize de America”, a completat Ponta.

ADVERTISEMENT

Fostul lider PSD nu a uitat nici de Laura Codruța Kovesi, pe care o acuză că a fost ”pusă” la șefia procurorilor europeni doar pentru a ”dinamita suveranitatea statelor” din această parte a Europei.

”Doamna Kovesi a fost vârful unei strategii, care se aplică nu doar în România, ci şi în Bulgaria, Ungaria. Are rol de a distruge în Europa de Est tot ce înseamna suveranitate. 75% din comerţul din România e la multimnationale”, a completat Ponta.

ADVERTISEMENT

În încheiere, Ponta a transmis că nici măcar președintele Klaus Iohannis nu este în siguranță de ”persecuție politică” atunci când ”păpușarii” care conduc Uniunea Europeană din umbră vor considera că nu mai e nevoie de actualul președinte al României.

”Dacă lui Iohannis i s-a părut firesc în primul mandat ca eu, Victor Ponta, să fiu persecutat politic, au spus judecătorii asta, pentru că am fost achitat, să nu se mire că i se va întâmpla şi lui acelaşi lucru. În niciun caz nu Iohannis o execută pe Kovesi”, a concluzionat Ponta.

ADVERTISEMENT
Tags:
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la...
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Ultimele minute din viața lui Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat la restaurantul din...
Ultimele minute din viața lui Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat la restaurantul din Brașov unde lua prânzul
Maria Constantin, fina lui Silviu Prigoană, regret uriaș după moartea afaceristului: „Încerca să...
Maria Constantin, fina lui Silviu Prigoană, regret uriaș după moartea afaceristului: „Încerca să evite subiectul ăsta”
Câștigurile uriașe din criptomonede, scutite temporar de impozitul pe venit. Care este motivul
Câștigurile uriașe din criptomonede, scutite temporar de impozitul pe venit. Care este motivul
EXCLUSIV Trădarea pe care fiul lui Laurențiu Reghecampf nu i-o va ierta niciodată...
EXCLUSIV Trădarea pe care fiul lui Laurențiu Reghecampf nu i-o va ierta niciodată Anamariei Prodan. Sexy impresara a tocmit un plan macambru pentru a-l separa de soție: „A plătit bani grei ca să-i facă rău”
Reacția Adrianei Bahmuțeanu după moartea fostului ei soț Silviu Prigoană:
Reacția Adrianei Bahmuțeanu după moartea fostului ei soț Silviu Prigoană: "L-am sunat pe Maximus și mi-a zis...” Șocant ce tocmai a ieșit la iveală
Dezvăluiri despre noul sezon Survivor România! Am aflat planul producătorilor de la PRO...
Dezvăluiri despre noul sezon Survivor România! Am aflat planul producătorilor de la PRO TV. Ce se întâmplă din 18 noiembrie
Anamaria Prodan a dezvăluit ultima conversație pe care a avut-o cu Silviu Prigoană:...
Anamaria Prodan a dezvăluit ultima conversație pe care a avut-o cu Silviu Prigoană: „Îmi spunea că trebuie să se încheie această nebunie”
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își...
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
Adriana Bahmuțeanu, în stare de șoc după moartea lui Silviu Prigoană. Reacție și...
Adriana Bahmuțeanu, în stare de șoc după moartea lui Silviu Prigoană. Reacție și din partea soțului Elenei Udrea: „Doamne ferește!”
Doliu în lumea medicală. A murit unul dintre cei mai iubiți doctori
Doliu în lumea medicală. A murit unul dintre cei mai iubiți doctori
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare...
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
Iarna și-a intrat în drepturi! Ninsori și temperaturi scăzute în mai multe zone...
Iarna și-a intrat în drepturi! Ninsori și temperaturi scăzute în mai multe zone din țară
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind moartea lui Silviu PRIGOANĂ! MĂRTURIA medicului care l-a RESUSCITAT...
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind moartea lui Silviu PRIGOANĂ! MĂRTURIA medicului care l-a RESUSCITAT infirmă zvonurile
Cum a murit Silviu Prigoană. Un martor prezent la nefericitul eveniment a povestit...
Cum a murit Silviu Prigoană. Un martor prezent la nefericitul eveniment a povestit totul
Cine îl moștenește pe Silviu Prigoană: avea patru băieți din două căsnicii
Cine îl moștenește pe Silviu Prigoană: avea patru băieți din două căsnicii
Cum s-a îmbogățit, de fapt, Silviu Prigoană. Detalii mai puțin știute despre averea...
Cum s-a îmbogățit, de fapt, Silviu Prigoană. Detalii mai puțin știute despre averea omului de afaceri care a murit la vârsta de 60 de ani