Editoriale

Victor Ponta încă terfelește memoria morților de la Colectiv. Domnule fost premier, fiți mai demn!

28.04.2021 | 17:04
Victor Ponta inca terfeleste memoria mortilor de la Colectiv Domnule fost premier fiti mai demn
Victor Ponta încă terfelește memoria morților de la Colectiv. Domnule fost premier, fiți mai demn!. Sursa foto: Alexandru Dobre, Mediafax Foto, Facebook.
ADVERTISEMENT

Victor Ponta și-a amintit, la ceas de seară, că a fost o vreme în care era prim-ministru, iar pentru că a făcut prea multe lucruri bune a fost mazilit cu dosare, mai ales cu cel al tragediei de la Colectiv.

Au trecut deja aproape șase ani de la incendiul de la Colectiv, iar pentru mulți, subiectul a rămas încă unul de actualitate și foarte dureros. Tragedia cumplită a unui deces timpuriu și violent va urmări zeci de familii multă vreme de acum încolo.

ADVERTISEMENT

Sute de oameni au rămas marcați de amploarea evenimentului din toamna lui 2015. Victimele de atunci au lăsat goluri în rândurile a nenumărați prieteni, mai săraci în spirit după fatidica noapte.

Au fost victime ale unui sistem putred, în care s-a mers din inerție cât de mult s-a putut, cu gânduri fugare de ”nu s-o întâmpla chiar azi, nu s-o întâmpla chiar aici, n-o să se întâmple tocmai în mandatul meu.”

ADVERTISEMENT

Și totuși, s-a întâmplat. În mandatul de premier al lui Victor Ponta, care avea la vremea respectivă în jur de trei ani la Palatul Victoria, girat de Traian Băsescu și găsit bine așezat pe scaun de Klaus Iohannis.

Cine este, de fapt, victima sistemului din România?

Cine e victima sistemului, după atâția ani? Sunt tinerii decedați în incinta fabricii Pionierul? Sunt cei rămași cu sechele fizice și psihice irecuperabile în urma a ce au trăit în acea noapte? Sau victima este fostul prim-ministru de la acea vreme, Victor Ponta? Depinde pe cine întrebi și ce ți-e dat să mai citești, în timpul unui scroll benign pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Domnul Ponta a reușit performanța de a fi mazilit din fruntea celui mai mare partid din România, iar șocul de atunci l-a urmărit suficient de mult cât să-l trimită chiar în afara Parlamentului, odată cu ultimele alegeri parlamentare. Dacă e mai bine cu de-alde AUR în loc de cunoscuți de-ai casei, ca Ponta sau Tăriceanu, asta e o discuție pentru altă dată. 

La ceas de seară, în decembrie, Victor Ponta recunoștea realitatea în care se găsește, aceea de sub 5%, și își accepta înfrângerea, anunțând public că ”acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevărați, noi proiecte și noi provocări.” Doar că retorica domnului Ponta din mesajele și declarațiile ulterioare, inclusiv cea de la care a pornit materialul de față, arată că mai degrabă lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

ADVERTISEMENT

Pregătirea terenului pentru revenirea în politică

Urmărește Victor Ponta să revină în cercul select al deputaților români? Cu siguranță, altfel nu s-ar urca, în continuare, pe morții de la Colectiv, ca să-și plângă de milă că a fost răsturnat de pe scaunul de premier.

Desigur, domnul Ponta încă are potențial politic, chiar de mai mult de 5%. Prietenia stânga-dreapta dintre el și Tăriceanu n-a mers; liberalul e mult mai în etate decât fostul social-democrat, încă om de stânga, dar Ponta, la ai săi 48 de ani, mai poate spera la unul, două, poate chiar trei mandate în Parlament.

Astfel, fostul premier alege o retorică destul de enervantă pentru cititorii care nu-i ridică osanale. ”Am făcut, am dres, am dat și m-au scos afară pe ușa din dos.” Sigur, și Nicolae Ceaușescu a plătit datoria externă a țării, dar nu de bine ce le-a fost oamenilor a ajuns cu spatele la un zid din Târgoviște.

Victor Ponta este o adevărată victimă a sistemului, cu dosare care i-au fost fabricate pentru că a făcut prea mult bine boborului în anii de premierat.

Mai avem parte și de retorica ”uite că acum mor mai mulți în spitale de Covid și nu-și mai dă nimeni demisia.” Absolut, moartea fiecărui pacient din cauza pandemiei prin care trecem este o adevărată tragedie. Condițiile care duc la fiecare dintre decesele insinuate de Victor Ponta sunt, însă, magistral diferite.

Pandemia este un tăvălug ce, odată pornit, n-a mai putut fi oprit în vreun fel, chiar și cu restricții severe impuse de guverne din întreaga lume. S-ar fi putut face lucruri mai bine de la început și până acum? Cu siguranță. Ar fi putut fi evitat numărul actual de morți din lume și din România? Cu siguranță!

Incendiul care n-ar fi trebuit să fie și urmările macabre

Din păcate, fragilitatea unora dintre pacienți nu le-a dat nicio șansă în fața virusului. Pe de altă parte, toți cei care au intrat în acea noapte fatidică în clubul Colectiv ar fi putut, foarte bine, să ajungă acasă după concert. Un sistem cu veleități criminale, în care merge și așa, a atins apogeul lucrurilor făcute de mântuială prin curmarea și schingiuirea a zeci de vieți.

Autorizații date pe sub mână, la mica înțelegere, limite de capacitate încălcate flagrant, reguli de siguranță considerate doar orientative, toate au creat contextul nefavorabil. Vinovații au fost găsiți, însă autori morali sunt mult mai mulți. 

Spre deosebire de pandemia prin care trecem, incendiul avea toate premisele să fie evitat. S-au închis ochii, însă, guvernare de guvernare, la problemele reale ale societății. 5, 10, 15, 20 și acum deja sunt 30 de ani, timp în care mentalitatea n-a făcut mari progrese. Și de ce ar face, dacă încă merge și așa?

Mii de spații comerciale din țară îți spun fățiș, aproape că se laudă ai putea spune, că funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Gata, am pus o hârtie în geam și ne-am spălat pe mâini de responsabilitate! Procesul de autorizare, însă, nu e un prospect atractiv, iar faptul că legea permite societăților să funcționeze astfel arată în ce societate aberantă continuăm să trăim. Ei, dar nu s-o întâmpla și a doua oară, nu?

Societatea în care Victor Ponta se întreabă dacă ”a meritat” ce a făcut el pentru noi, având în vedere chinurile și presiunile la care el și familia sa au fost supuși. Apropiații îi spun că ”nu.” Faceți bine, domnule Ponta, ascultați de familie și nu încercați să mai terfeliți memoria unor morți și răniți pentru care statul n-a făcut mai nimic atunci când a trebuit. Domnule Ponta, fiți demn și lăsați politica, dacă doar decedații vă oferă o pârghie prin care să mai ajungeți la public.

ADVERTISEMENT
Tags: