News

Victor Ponta susține pactul propus de Viorica Dăncilă! Mesajul premierului a venit de pe adresa lui Liviu Dragnea

14.09.2019 | 12:19
Victor Ponta sustine pactul propus de Viorica Dancila Mesajul premierului a venit de pe adresa lui Liviu Dragnea

Fostul premier al României, Victor Ponta susține pactul propus de Viorica Dăncilă! Actualul lider al Pro România spune că a primit de la Viorica Dăncilă Pactul naţional pentru bunăstarea românilor și că a luat decizia de a le solicita colegilor să-l semneze. “În calitatea mea de lider al ProRomania vreau să confirm că am primit din partea Doamnei Viorica Dăncilă propunerea de a semna ‘Pactul Naţional pentru Bunăstarea Românilor’.

Victor Ponta susține pactul propus de Viorica Dăncilă!

Deşi mailul apare ca fiind trimis de ‘Liviu Dragnea – Cabinet Preşedinte’ – am luat foarte în serios propunerea pentru că subiectul este foarte serios! Vreau să anunţ faptul că voi propune colegilor mei să semnam şi susţinem acest Pact Naţional”, a scris Victor Ponta pe o rețea de socializare. Fostul premier a ținut să expună și motivele pentru care a luat această decizie.

“ProRomânia a fost iniţiat de câţiva oameni care, în anul 2012, au facut parte din Guvernul care a dat înapoi românilor pensiile şi salariile tăiate în 2010 de Băsescu şi PDL / este absolut normal să susţinem în continuare şi cu toată consecvenţa principiul păstrării veniturilor populaţiei. Am semnat, la iniţiativa Preşedintelui Klaus Iohannis, Acordul Politic Naţional pentru garantarea drumului european al României.

Victor Ponta susține pactul propus de Viorica Dăncilă! Victor Ponta
Victor Ponta a spus că mailul primit a venit de pe adresa lui Liviu Dragnea. Sursa foto – facebook

Ponta, soluție pentru eliminarea tăierilor de salarii

Am făcut-o pentru că principiile acelui Acord erau corecte şi susţinute constant de către ProRomânia / suntem gata să semnăm şi Pactul Naţional pentru garantarea salariilor şi pensiilor românilor pentru că şi acest principiu este corect şi în linie cu politicile promovate de ProRomânia / faptul că cei doi iniţiatori au interese electorale legate de Alegerile Prezidenţiale este secundar pentru noi (…).

Suntem perfect conştienţi că salariile şi pensiile românilor sunt într-un grav pericol de a nu fi plătite tocmai din cauza politicilor neprofesioniste şi corupte promovate de Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea şi echipa lor / însă ProRomânia consideră că oamenii şi firmele româneşti nu trebuie să fie cei care plătesc preţul incompetenţei şi egoismului unor guvernanţi trecători”, se arată în postare. Ponta a mai spus că are și o soluție pentru eliminarea tăierilor de salarii, și anume, restructurarea radicală a administraţiei publice prin reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale, de agenţii naţionale şi structuri deconcentrate, precum şi a numărului de parlamentari.