Moderatorul de la Bravo, ai stil a semnat cu Antena 1. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu va putea fi urmărit într-un show chiar din această vară, unde va fi coleg cu numeroase vedete din showbiz-ul autohton.
Victor Slav se numără printre concurenții de la Splash! Vedete la apă. Omul de afaceri va participa la noul sezon care se filmează în momentul de față la bazinul olimpic din Bacău, show care va apărea pe post în curând.
Mai exact, prezentatorul va efectua sărituri de la înălțime în emisiunea de la Antena 1, unde se antrenează cot la cot cu Natalia Mateuț, Costin Gheorghe, fratele cântăreței Elena Gheorghe sau artistul Juno.
Pe lista completă a show-ului se mai află: Naomi Hedman, Gabi Jugaru, Cezara Cristescu, Bănel Nicoliță, Vica Blochina, surorile Ana și Monica Odagiu, Maria Constantin, Irisha și câștigătorul X Factor Nick Casciaro.
Victor Slav este prieten foarte bun cu mulți dintre concurenții de la Spash! Vedete la apă, mai ales că perioada aceasta petrec foarte mult timp împreună. O parte din ei s-au filmat în timp ce iau masa la restaurant.
De asemenea, fostul prezentator de la Kanal D apare și pe marginea bazinului unde se antrenează pentru a primi cele mai bune note din partea juriului care sezonul acesta a suferit o mică modificare. Cosmin Natanticu l-a înlocuit pe Jean de la Craiova.
Iulia Albu, Nea Mărin și Clara Gherase rămân în continuare la masa concursului de la Antena 1. Cunoscuta antrenoare de înot este cea care va acorda notă pentru partea tehnică a săriturii de la 3, 5, 7 sau chiar 10 metri.
Fosta soție a lui Mihai Albu oferă nota secretă, dansatorul punctează performanța, iar fostul concurent de la Asia Express este cel care va puncta curajul concurenților de la Spash! Vedete la apă.